Cesaria Evora Nostalgia

Sao Vicente di Longe poate spune cel mai mult despre ea. Sau poate nu. Poate sunt altele care o descriu mai corect. Fuma Marlboro roşu. Eu am văzut.

Diane Arbus, fascinaţia pentru "monştri"

Diane Arbus, 1969 (sursa)

Ce spune Diane Arbus despre subiecţii săi, cum explică atracţia pentru "ciudaţi":

„Ce frumos e felul în care sunt construiţi oamenii! Îi priveşti, întorci capul după ei pe stradă. Ce vezi sunt tocmai particularităţile, defectele. Şi e ciudat că, deşi natura ne-a dat diferenţele astea, să nu le privim şi mai mult, nu ne apropiem de ele. Să dăm un sens oamenilor. Dar întotdeauna e un punct de răscruce între ce ştiu oamenii despre tine şi ce nu se pot abţine să nu ştie... Asta are legătură cu ceea ce eu mereu am numit distanţa dintre intenţie şi efect. Dacă scrutezi realitatea suficient de atent, dacă ajungi la ea, devine fantastic...".

„Dacă e ceva ironic la felul în care e construită lumea, atunci e imposibilitatea de a ieşi din pielea ta şi a te pune în pielea altuia. Despre asta e vorba: tragedia altcuiva nu e aceeaşi cu a ta. Vreau să spun: dacă ai vorbit vreodată cu un om cu două capete, îţi dai seama că acolo e ceva ce tu nu vei şti niciodată. Majoritatea oamenilor trec prin viaţă temându-se că vor avea parte de o tragedie. Aceşti monştri ai naturii s-au născut într-o tragedie. Deja au trecut testul. Sunt nişte aristocraţi." (sursa)

O selecţie a fotografiilor realizate de Diane Arbus se găseşte aici: http://diane-arbus-photography.com/
Povestea ei este ecranizată în Fur: An Imaginary Portrait of Diane Arbus (2006), cu Nicole Kidman şi Robert Downey Jr.

Scroafa porcului

La marginea comunei - pe o stradă laturalnică, dar bine luminata -, chiar în mijlocul drumului, în noroiul mocirlos, îşi ducea zilele scroafa. Şi era, fără nicio îndoială, mîndria comunei.
Stăpînul ei, om cu stare, o supraveghea îndeaproape şi îi oferea libertate deplină de mişcare, chiar dacă aceasta - mişcarea - nu putea depăşi un perimetru prestabilit.
Deşi hrănită cu cele mai bune nutreţuri şi vaccinată la timp împotriva oricăror inamici invizibili din apă, aer şi sol, anatomia scroafei era una neobişnuită: parcă picioarele erau prea fragile, parcă prea subţiri pentru a-i putea susţine greutatea. De aceea, între mese, stăpînul se îngrijea să o alerge intens, constant şi controlat. Porţia de admiraţie primită de la semeni depindea de starea de sănătate şi mai ales de vivacitatea scroafei!
Sfrijită la început, scroafa noastră a crescut rapid şi s-a dezvoltat disproporţionat de parcă ar fi primit hrană modificată genetic. Nu e în natura porcului să fie aşa! A crescut mai repede decît celelalte surate de generaţie şi, astăzi, stăpînul ei se mîndreşte  cu primul loc ocupat de aceasta într-un top al orătăniilor locale.
Dar asta nu este tot!
Ajunsă la vîrsta maturităţii dă naştere primilor pui. I-a fătat înainte de termen, poate din voinţa stăpînului, poate din alte motive care scapă chiar şi unui observator priceput.
Un lucru este sigur: puii sunt sănătoşi şi zburdă veseli în jurul mamei. Laptele matern este distribuit în mod egal puilor pentru ca aceştia să crească viguroşi şi să aducă bucurie şi mulţumire stăpînului.
Atmosfera din familie e prietenoasă şi caldă. Cu o mişcare fermă a urechii muştele care roiesc în jurul rîtului dispar, puii sug cu lăcomie, fiecare e la ţîţa lui. Mama-scroafă le oferă proteinele necesare, stăpînul siguranţă, Zeii noroc.
Astfel, privind din afară orătăniile, nu poţi să nu observi mişcările sincronizate ale cozilor lor răsucite şi, mai ales, capătul semeţ.
Nu poţi decît spera că, mai devreme sau mai tîrziu, jivinele se vor sui în copac, aşa cum le pretinde stăpînul, şi cu mama-scroafă-n în vîrf.

George Mallory

"Why do you want to climb Mount Everest?"
"Because it's there"
Aşa îi răspundea Mallory unui jurnalist: "pentru că e acolo"
După trei încercări eşuate, George Mallory şi camaradul său, Andrew Irvine au atins pentru prima dată culmile cele mai înalte ale Everestului  (s-a întîmplat în 1924). Şi nu este doar o poveste, este o realitate.
Atunci au fost la propriu deasupra norilor, deasupra tuturor şi au lăsat deoparte viaţa tihnită de acasă (în fotografie este alături de soţia sa, Ruth, în 1916).
Documentarul Wildest dream (2010) evocă şi reface punctual traseul urmat de cei doi. În 1999, după 75 de ani, a fost găsit trupul lui Mallory. Acolo, pe munte, departe de casă.

James Newton Howard

Ce s-ar face Almodovar fără actriţa sa preferată Penelope Cruz? Sau Scorsese fără DiCaprio?
Regizorii, care de multe ori sunt şi producători, au relaţii profesionale stabile cu actori, cu scenarişti sau compozitori. Aşa se face că Inarritu a lucrat foarte des cu Guillermo Ariaga şi Gustavo Santaolalla, Darren Aronovsky cu Clint Mansell şi se pare că James Newton Howard este preferatul regizorului indian M. Night Shyamalan. De aici a rezultat The Village (2004). Se pare că James Newton Howard are un portofoliu uriaş de colaborări.

James Newton Howard - Noah Visits


James Newton Howard - Will You Help Me

Adrian Johnston

Se poate spune că e discret. Are doar o poza pe net şi un zâmbet reţinut. Are chelie, dar nu ştiu dacă acest detaliu fizic poate spune ceva despre el. Aproape că nu are identitate în spaţiul virtual. Aici, pe net, aproape că nu există. Sau poate că n-am căutat eu suficient sau unde trebuia. Cu toate astea, Adrian Johnston, există, şi se exprimă, aşa cum ştie el mai bine: în intimitatea spaţiului creat de scenariul de film şi mînat de propriul talent.
Becoming Jane (2007) este un reper, urmat îndeaproape de Brideshead Revisited (2008) . Am bifat doar partea din biografia lui de care eu m-am bucurat.

Adrian Johnston - Distant Lives


Adrian Johnston - Desire

Abel Korzeniowski

Colin Firth în A Single Man (2009). Poate nu a primit întîmplător Oscarul anul acesta pentru rolul din The King's Speech. Este un premiu primit şi pentru interpretarea non-verbală. Colin Firth este mimul perfect, un Charlie Chaplin adaptat timpului prezent. Pelicula redă cu măiestrie trăirile interioare ale personajului nu cu un accent dramatic, poate doar personal, poate prea duios. Prin muzica lor, Abel Korzeniowski & Shigeru Umebayashi au conturat subtil singurătatea personajului.
Astfel, pe lîngă Jan Kaczmarek şi Zbigniew Preisner (polonezi amîndoi), Abel Korzeniowski e inclus la favoriţi în agenda personală.

Abel Korzeniowski - Stillness Of The Mind