Toamna 2

Toamna

Vara 3

Vara 2

Vara

luni, 29 noiembrie 2010

Temple Grandin

O vacă este, poate, doar o vacă. Autistul este acel copil care recepţionează diferit, distorsionat realitatea. Nu poate lega prietenii, nu îi poate înţelege pe ceilalţi. Aparent este singuratic, nepăsător şi neajutorat.
Temple Grandin este acel exemplu zguduitor care şi-a transformat dizabilităţile în abilităţi.
Percepţia de a gândi în imagini şi sunete au făcut-o să înţeleagă comportamentul vacilor.
Temple Grandin (2010) este un film copleşitor despre autism şi animale şi cum acestea din urmă ne ajută să fim mai umani.
Coloana sonoră e semnată de Alex Wurman şi e mişto.
Update: o cronică a acestui film este aici, pe LiterNet.ro (Doina Giurgiu), şi merită citită.  

marți, 23 noiembrie 2010

Reţeaua de socializare

Personaj: Mark Zuckerberg, student la Harvard
O cauză: amor eşuat, abandonat sentimental
Un efect: Facemash, un site "dedicat" studentelor de la Harvard. Punctul de plecare, ideea care a generat ceea ce astăzi se numeşte Facebook.
Pornind de la nevoia tinerilor de a comunica, relaţiona, de a se cunoaşte, Zuckerberg creează un site menit socializării. Acum se cheamă Facebook, iniţial mai avea şi extensia The, şi este un domino nesfârşit de comunicare, un păienjeniş de feeduri cu ramificaţii selective, funcţie de afinităţi şi grupuri de prieteni.
"Reţeaua de socializare" ne prezintă un personaj abil care trece peste orice pentru a-şi atinge ţinta şi a obţine notorietate. Pentru el, a fi fondator al Facebook este echivalent cu a fi membru într-un club exclusivist. Nu contează că sacrifici prietenii sau duci bătălii juridice cu asociaţii.
Filmul se încheie într-o notă de umor: Zuckerberg în faţa calculatorului, aplicând calm şi ritmic refresh-ul pe pagina de Facebook şi aşteptând accept-ul fostei prietene.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Thor

Poate prea demult a fost Hannibal Lecter (Silance of the Lamb), poate prea recent este Sir John Talbot (The Wolfman), poate prea intens Nixon (Nixon) poate uitate au fost personaje ca Ludlow, Stevens, Picasso... şi multe altele. Personajele sunt variate, Anthony Hopkins e acelaşi. Cum o fi Odin (Thor, 2011)?