Ţigănuşul

Era luat de suflet, adică înfiat.
Părinţii lui adoptivi l-au crescut şi îmbrăţişat cu dragoste.
L-au luat de la o familie de ţigani să le aline singurătatea, să-l iubească şi, poate, prezenţa lui, să le infirme infertilitatea. Era ţigănuşul lor preferat şi fără nicio clauză juridică, doar al lor!
La maturitate, aproape supraponderal şi cu o statură impunătoare, cu ochii mari şi negri, te privea sau zeflemitor, sau îngăduitor. Dar întotdeauna avea pe obraz un zîmbetul aproape prietenos sau aproape sincer. Puţin bănuitor, ca nu cumva să-i decodifici viclenia.
Cînd te întîlnea aştepta să-i dai o ţigară. O ţigară parfumată şi nu o mahoarcă, să-i treacă orele mai uşor, să-i tihnească mîncarea şi, învăluit în parfumul ei făcea conversaţie de politeţe. "Poate anul ăsta părul din faţa casei va avea un rod mai bogat. Să vi la toamnă să-ţi dau pere", spunea. Îmi plăcea vrăjeala lui.
Pentru că nu putea să mai plătească taxele şi-a scos tractorul din circulaţie. Chiar şi aşa, pe drumuri scurte, sfida orice autoritate şi se deplasa cu el. Erau drumuri în apropierea casei, nevoi urgente, sau deplasări către nicăieri, neimportante, la pescuit-, spre exemplu. Activităţi care îl făceau să se simtă viu, pretexte pentru după-amieze mai animate.
Casa lui se găsea lîngă Biserică sau era destinat să locuiască în apropierea cimitirului.

Ca de obicei, cînd mă întorc acasă, trec pe drumul bisericii. Îmi place, nu-mi place, trebuie să trec pe acolo ca să ajung acasă. Nu-mi place. Dar trec.
Cu un ochi privesc spre cimitir, ştiu eu de ce, şi, cu celălalt, curios şi vesel, spre casa ţigănuşului. Precis stă ca un leneş pe scara prispei şi mă întîmpină cu zîmbetul lui şmecher.
O văd doar pe mamă-sa care traversează curtea şi mă priveşte îngrijorată. Altfel, părul e la locul lui, tractorul în curte, dar pe ţigănuş nu îl zăresc.
Am aflat în aceeaşi zi că ţigănuşul a avut "încurcătură de maţe" şi a murit la spital. Oamenii sunt delicaţi, semn că au ţinut la ţigănuş.
A murit, de fapt, de ciroză din cauza consumului de alcool şi a proastei alimentaţii. Îl chema Viorel, ca pe mine.

Bugs Bunny dansează

Create your own video slideshow at animoto.com.

Bugs Bunny

11 decembrie, zi de bucurie

Mâine e o zi aparte, tribunalul din Răcari, sub jurisdicţia căruia se află localitatea Mereni, va decide asupra unei proprietăţi care mă interesează, nu atât locul, cât spaţiul acela familiar şi, evident, tot ce înseamnă asta. O voi prelua în “parteneriat”cu un verişor, fifty-fifty, cum s-ar spune, dar nu asta contează, dimensiunea, mărimea, măsurile, vecinătăţile... Locul ăla e al meu de drept, prin descendenţă. Aparţin spaţiului, sunt de acolo. Cu toate acestea, am nevoie şi de o decizie a tribunalui! Ca să ce? Să-mi legalizez amintirile... Sunt ale mele! Ioana e a mea! Draga de ea... Înnegurată zi, 13 iunie 2005, senină, 11 decembrie 2009.

Perspective de început

Calculatorul meu...

Pantofii mei prăfuiţi...