E polonez, compozitor, şi îl cheamă Zbigniew Preisner. A realizat, printre altele, muzica filmelor The Beautiful Country şi It's All About Love. Are şi site de prezentare cu întreaga listă de lucrări. Te întîmpină cu Dans Macabre, prima melodie dintr-un playlist selectiv. A compus Requiem for a friend din care am reţinut Lacrimosa. Lăsîndu-i nostalgia de-o parte, Zbigniew este o referinţă foarte plăcută. La fel ca Jan Kaczmarek, tot polonez.
Zbigniew Preisner - The Beautiful Country End Credits
luni, 11 aprilie 2011
marți, 5 aprilie 2011
Muhly, Warbeck, Dallwitz
Ar fi multe de spus despre Nico Muhly (The Reader), dar ceva mă opreşte. Are 30 de ani, doar atît.
Ar fi multe de spus şi despre Stephen Warbeck (Charlotte Gray), dar nu ştiu cu ce să încep şi mă opresc aici. E suficient că l-am enunţat. Suficient pentru mine.
Burkhard Dallwitz (The Way Back), în schimb, mă obligă să mă opresc asupra lui. E ca o provocare.
Cineva spunea că nici măcar nu a observat că filmul are coloană sonoră. Cum aşa? Chiar dacă pare inexistentă ea susţine momentele cheie în derularea filmului. Există ca un fundal care înlătură lipsa de dialog între personaje. E ca într-un vis: are efect, dar nu ţi-l aminteşti şi îţi place.
Nico Muhly - The Failed Visit
Link album.
Stephen Warbeck - The Train
Burkhard Dallwitz - Interrogation
Link album.
Ar fi multe de spus şi despre Stephen Warbeck (Charlotte Gray), dar nu ştiu cu ce să încep şi mă opresc aici. E suficient că l-am enunţat. Suficient pentru mine.
Burkhard Dallwitz (The Way Back), în schimb, mă obligă să mă opresc asupra lui. E ca o provocare.
Cineva spunea că nici măcar nu a observat că filmul are coloană sonoră. Cum aşa? Chiar dacă pare inexistentă ea susţine momentele cheie în derularea filmului. Există ca un fundal care înlătură lipsa de dialog între personaje. E ca într-un vis: are efect, dar nu ţi-l aminteşti şi îţi place.
Nico Muhly - The Failed Visit
Link album.
Stephen Warbeck - The Train
Burkhard Dallwitz - Interrogation
Link album.
vineri, 25 martie 2011
Ţigănuşul
Era luat de suflet, adică înfiat.
Părinţii lui adoptivi l-au crescut şi îmbrăţişat cu dragoste.
L-au luat de la o familie de ţigani să le aline singurătatea, să-l iubească şi, poate, prezenţa lui, să le infirme infertilitatea. Era ţigănuşul lor preferat şi fără nicio clauză juridică, doar al lor!
La maturitate, aproape supraponderal şi cu o statură impunătoare, cu ochii mari şi negri, te privea sau zeflemitor, sau îngăduitor. Dar întotdeauna avea pe obraz un zîmbetul aproape prietenos sau aproape sincer. Puţin bănuitor, ca nu cumva să-i decodifici viclenia.
Cînd te întîlnea aştepta să-i dai o ţigară. O ţigară parfumată şi nu o mahoarcă, să-i treacă orele mai uşor, să-i tihnească mîncarea şi, învăluit în parfumul ei făcea conversaţie de politeţe. "Poate anul ăsta părul din faţa casei va avea un rod mai bogat. Să vi la toamnă să-ţi dau pere", spunea. Îmi plăcea vrăjeala lui.
Pentru că nu putea să mai plătească taxele şi-a scos tractorul din circulaţie. Chiar şi aşa, pe drumuri scurte, sfida orice autoritate şi se deplasa cu el. Erau drumuri în apropierea casei, nevoi urgente, sau deplasări către nicăieri, neimportante, la pescuit-, spre exemplu. Activităţi care îl făceau să se simtă viu, pretexte pentru după-amieze mai animate.
Casa lui se găsea lîngă Biserică sau era destinat să locuiască în apropierea cimitirului.
Ca de obicei, cînd mă întorc acasă, trec pe drumul bisericii. Îmi place, nu-mi place, trebuie să trec pe acolo ca să ajung acasă. Nu-mi place. Dar trec.
Cu un ochi privesc spre cimitir, ştiu eu de ce, şi, cu celălalt, curios şi vesel, spre casa ţigănuşului. Precis stă ca un leneş pe scara prispei şi mă întîmpină cu zîmbetul lui şmecher.
O văd doar pe mamă-sa care traversează curtea şi mă priveşte îngrijorată. Altfel, părul e la locul lui, tractorul în curte, dar pe ţigănuş nu îl zăresc.
Am aflat în aceeaşi zi că ţigănuşul a avut "încurcătură de maţe" şi a murit la spital. Oamenii sunt delicaţi, semn că au ţinut la ţigănuş.
A murit, de fapt, de ciroză din cauza consumului de alcool şi a proastei alimentaţii. Îl chema Viorel, ca pe mine.
Părinţii lui adoptivi l-au crescut şi îmbrăţişat cu dragoste.
L-au luat de la o familie de ţigani să le aline singurătatea, să-l iubească şi, poate, prezenţa lui, să le infirme infertilitatea. Era ţigănuşul lor preferat şi fără nicio clauză juridică, doar al lor!
La maturitate, aproape supraponderal şi cu o statură impunătoare, cu ochii mari şi negri, te privea sau zeflemitor, sau îngăduitor. Dar întotdeauna avea pe obraz un zîmbetul aproape prietenos sau aproape sincer. Puţin bănuitor, ca nu cumva să-i decodifici viclenia.
Cînd te întîlnea aştepta să-i dai o ţigară. O ţigară parfumată şi nu o mahoarcă, să-i treacă orele mai uşor, să-i tihnească mîncarea şi, învăluit în parfumul ei făcea conversaţie de politeţe. "Poate anul ăsta părul din faţa casei va avea un rod mai bogat. Să vi la toamnă să-ţi dau pere", spunea. Îmi plăcea vrăjeala lui.
Pentru că nu putea să mai plătească taxele şi-a scos tractorul din circulaţie. Chiar şi aşa, pe drumuri scurte, sfida orice autoritate şi se deplasa cu el. Erau drumuri în apropierea casei, nevoi urgente, sau deplasări către nicăieri, neimportante, la pescuit-, spre exemplu. Activităţi care îl făceau să se simtă viu, pretexte pentru după-amieze mai animate.
Casa lui se găsea lîngă Biserică sau era destinat să locuiască în apropierea cimitirului.
Ca de obicei, cînd mă întorc acasă, trec pe drumul bisericii. Îmi place, nu-mi place, trebuie să trec pe acolo ca să ajung acasă. Nu-mi place. Dar trec.
Cu un ochi privesc spre cimitir, ştiu eu de ce, şi, cu celălalt, curios şi vesel, spre casa ţigănuşului. Precis stă ca un leneş pe scara prispei şi mă întîmpină cu zîmbetul lui şmecher.
O văd doar pe mamă-sa care traversează curtea şi mă priveşte îngrijorată. Altfel, părul e la locul lui, tractorul în curte, dar pe ţigănuş nu îl zăresc.
Am aflat în aceeaşi zi că ţigănuşul a avut "încurcătură de maţe" şi a murit la spital. Oamenii sunt delicaţi, semn că au ţinut la ţigănuş.
A murit, de fapt, de ciroză din cauza consumului de alcool şi a proastei alimentaţii. Îl chema Viorel, ca pe mine.
luni, 14 martie 2011
Philip Glass
O melodie care se poate traduce într-un cuvînt. Doar ca o aşteptare, o aşteptare care se confirmă. Nu şti ce ţi se va întâmpla şi totuşi vrei să afli dinainte. Sentimente de nesiguranţă se amestecă nefiresc de fluid şi nenatural cu acea relaxantă bucurie.
Aşa pare,..., că eşti implicat!
Şi aştepţi, aştepţi...
Imagini trunchiate ţi se perindă prin faţa ochilor, secvenţe neterminate, rupte, oprite brutal. Nu e nimic logic aici, parcă totul stă în loc şi se mişcă în acelaşi timp. Ca un rîu care acoperă, în mişcarea lui, şi goluri, şi forme, şi asperităţi, aşa de constant, şi aşa de uniform. Pare că stă pe loc, şi, apa de la izvoare, e aceeaşi cu cea care se varsă în mare. Nu şti ce să mai crezi.
Funcţionezi numai senzorial, numai emoţional, imagini-flash şi cadre-îngheţate - îţi blochează mintea, şi, golul din stomac - şi el - îţi taie respiraţia.
E Philip Glass, şi vesel, şi neîndoielnic de trist în acelaşi timp.
Philip Glass - Glassworks(Expanded) - Opening
Aşa pare,..., că eşti implicat!
Şi aştepţi, aştepţi...
Imagini trunchiate ţi se perindă prin faţa ochilor, secvenţe neterminate, rupte, oprite brutal. Nu e nimic logic aici, parcă totul stă în loc şi se mişcă în acelaşi timp. Ca un rîu care acoperă, în mişcarea lui, şi goluri, şi forme, şi asperităţi, aşa de constant, şi aşa de uniform. Pare că stă pe loc, şi, apa de la izvoare, e aceeaşi cu cea care se varsă în mare. Nu şti ce să mai crezi.
Funcţionezi numai senzorial, numai emoţional, imagini-flash şi cadre-îngheţate - îţi blochează mintea, şi, golul din stomac - şi el - îţi taie respiraţia.
E Philip Glass, şi vesel, şi neîndoielnic de trist în acelaşi timp.
Philip Glass - Glassworks(Expanded) - Opening
vineri, 11 martie 2011
luni, 28 februarie 2011
The Social Network - Original Score
Punct ochit, punct lovit. The Social Network a câştigat Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră. Trent Reznor şi Atticus Ross au primit statueta mult-râvnită, aplauzele publicului şi respectul celorlalţi nominalizaţi.
Eu aveam aşteptările mele, şi anume Inception (Hans Zimmer). Nu a fost să fie aşa.
Lista cu nominalizări şi câştigători se află aici.
Genericul de final al filmului se numeşte Creep şi este un cover, dar practic, nu este parte a coloanei sonore a filmului:
Vega Choir - Creep (Radiohead Cover)
Eu aveam aşteptările mele, şi anume Inception (Hans Zimmer). Nu a fost să fie aşa.
Lista cu nominalizări şi câştigători se află aici.
Genericul de final al filmului se numeşte Creep şi este un cover, dar practic, nu este parte a coloanei sonore a filmului:
Vega Choir - Creep (Radiohead Cover)
joi, 24 februarie 2011
Liam, Nicole
Cum se face că în 2008 faci filmul The Other Man şi, în anul imediat următor, îţi moare soţia (Natasha Richardson) într-un accident stupid. Cum poţi trece de la o gelozie imaginară de scenariu la o dramă cumplită din viaţa personală? Ca o predicţie, The Other Man, prefaţează cu cinism, o realitate dureroasă pentru Liam Neeson.
În 2011, în Unknown, Liam Neeson îşi caută identitatea pierdută (sau uitată). Pe cea de actor nu i-o poate lua nimeni.
Cu rolul din Rabbit Hole (2010), Nicole Kidman e nominalizată la Oscar (la categoria cea mai bună actriţă în rol principal). Chiar dacă nu se poate compara cu The Hours (2002), Rabbit Hole este un film pe care nu trebuie să-l ratezi. Nicole Kidman e strălucitoare, şi nu pentru transparenţa de smarald a ochilor ei albaştri.
Altfel, The Other Man şi Rabbit Hole au coloane sonore discrete.
Philip Glass ar fi, poate, potrivit pentru ele.
Philip Glass : The Poet Acts ("The Hours" 2002)
În 2011, în Unknown, Liam Neeson îşi caută identitatea pierdută (sau uitată). Pe cea de actor nu i-o poate lua nimeni.
Cu rolul din Rabbit Hole (2010), Nicole Kidman e nominalizată la Oscar (la categoria cea mai bună actriţă în rol principal). Chiar dacă nu se poate compara cu The Hours (2002), Rabbit Hole este un film pe care nu trebuie să-l ratezi. Nicole Kidman e strălucitoare, şi nu pentru transparenţa de smarald a ochilor ei albaştri.
Altfel, The Other Man şi Rabbit Hole au coloane sonore discrete.
Philip Glass ar fi, poate, potrivit pentru ele.
Philip Glass : The Poet Acts ("The Hours" 2002)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)