Nu poţi înţelege muzica unui film dacă nu ai vizionat filmul, urmează îndeaproape scenariul filmului, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt. E o muzică scrisă cu acele semne ciudate, cu note, dar care, notele, pot fi cuvinte, gânduri, acţiuni.
Altfel spus, muzica de film transpune notele în cuvinte, cuvintele în gânduri şi gândurile în acţiuni.
De notele-cuvinte sau notele-gânduri se ocupă sau e predestinat să se ocupe Jan Kaczmarek. Prin muzica lui deţine toate secretele şi toată magia şi, în parte, ni le dezvăluie şi nouă.
Cel mai mult îmi place că ne poate transmite orice, iar noi, oricât am fi de nepricepuţi şi naivi, putem înţelege cu uşurinţă.
Are o listă întreagă de colaborări, are şi site dar neactualizat şi mai are şi un Oscar pentru Finding Neverland (2004). Poate e prea puţin un Oscar pentru Kaczmarek.
Jan A.P. Kaczmarek - Overture ("Bliss" 1997)
Jan A.P. Kaczmarek - Przeznaczenie ("Quo Vadis" 2001)
Jan A.P. Kaczmarek - Dancing with the Bear ("Finding Neverland" 2004)
Jan A.P. Kaczmarek - Anne and Harris in Love (Evening 2007)
vineri, 6 mai 2011
duminică, 17 aprilie 2011
Yann Tiersen
Am primit un cadou neaşteptat: Good bye, Lenin! la pachet cu Yann Tiersen. O peliculă-iluzie însoţită de o muzică-vis.
Visul - acea obsesie a copilăriei, acea evadare a adolescenţei, acea trecătoare-nebunie a maturităţii, acea imagine-portret a iluziei. Tiersen a reuşit să creeze confuzie în mintea mea, m-a cucerit şi, mi-a oferit ocazia, chiar dacă pentru scurt timp, să visez. Dar fără să evadez. Iată de ce:
Yann Tiersen - summer 78 (mit claire pichet)
Visul - acea obsesie a copilăriei, acea evadare a adolescenţei, acea trecătoare-nebunie a maturităţii, acea imagine-portret a iluziei. Tiersen a reuşit să creeze confuzie în mintea mea, m-a cucerit şi, mi-a oferit ocazia, chiar dacă pentru scurt timp, să visez. Dar fără să evadez. Iată de ce:
Yann Tiersen - summer 78 (mit claire pichet)
luni, 11 aprilie 2011
Zbigniew Preisner
E polonez, compozitor, şi îl cheamă Zbigniew Preisner. A realizat, printre altele, muzica filmelor The Beautiful Country şi It's All About Love. Are şi site de prezentare cu întreaga listă de lucrări. Te întîmpină cu Dans Macabre, prima melodie dintr-un playlist selectiv. A compus Requiem for a friend din care am reţinut Lacrimosa. Lăsîndu-i nostalgia de-o parte, Zbigniew este o referinţă foarte plăcută. La fel ca Jan Kaczmarek, tot polonez.
Zbigniew Preisner - The Beautiful Country End Credits
Zbigniew Preisner - The Beautiful Country End Credits
marți, 5 aprilie 2011
Muhly, Warbeck, Dallwitz
Ar fi multe de spus despre Nico Muhly (The Reader), dar ceva mă opreşte. Are 30 de ani, doar atît.
Ar fi multe de spus şi despre Stephen Warbeck (Charlotte Gray), dar nu ştiu cu ce să încep şi mă opresc aici. E suficient că l-am enunţat. Suficient pentru mine.
Burkhard Dallwitz (The Way Back), în schimb, mă obligă să mă opresc asupra lui. E ca o provocare.
Cineva spunea că nici măcar nu a observat că filmul are coloană sonoră. Cum aşa? Chiar dacă pare inexistentă ea susţine momentele cheie în derularea filmului. Există ca un fundal care înlătură lipsa de dialog între personaje. E ca într-un vis: are efect, dar nu ţi-l aminteşti şi îţi place.
Nico Muhly - The Failed Visit
Link album.
Stephen Warbeck - The Train
Burkhard Dallwitz - Interrogation
Link album.
Ar fi multe de spus şi despre Stephen Warbeck (Charlotte Gray), dar nu ştiu cu ce să încep şi mă opresc aici. E suficient că l-am enunţat. Suficient pentru mine.
Burkhard Dallwitz (The Way Back), în schimb, mă obligă să mă opresc asupra lui. E ca o provocare.
Cineva spunea că nici măcar nu a observat că filmul are coloană sonoră. Cum aşa? Chiar dacă pare inexistentă ea susţine momentele cheie în derularea filmului. Există ca un fundal care înlătură lipsa de dialog între personaje. E ca într-un vis: are efect, dar nu ţi-l aminteşti şi îţi place.
Nico Muhly - The Failed Visit
Link album.
Stephen Warbeck - The Train
Burkhard Dallwitz - Interrogation
Link album.
vineri, 25 martie 2011
Ţigănuşul
Era luat de suflet, adică înfiat.
Părinţii lui adoptivi l-au crescut şi îmbrăţişat cu dragoste.
L-au luat de la o familie de ţigani să le aline singurătatea, să-l iubească şi, poate, prezenţa lui, să le infirme infertilitatea. Era ţigănuşul lor preferat şi fără nicio clauză juridică, doar al lor!
La maturitate, aproape supraponderal şi cu o statură impunătoare, cu ochii mari şi negri, te privea sau zeflemitor, sau îngăduitor. Dar întotdeauna avea pe obraz un zîmbetul aproape prietenos sau aproape sincer. Puţin bănuitor, ca nu cumva să-i decodifici viclenia.
Cînd te întîlnea aştepta să-i dai o ţigară. O ţigară parfumată şi nu o mahoarcă, să-i treacă orele mai uşor, să-i tihnească mîncarea şi, învăluit în parfumul ei făcea conversaţie de politeţe. "Poate anul ăsta părul din faţa casei va avea un rod mai bogat. Să vi la toamnă să-ţi dau pere", spunea. Îmi plăcea vrăjeala lui.
Pentru că nu putea să mai plătească taxele şi-a scos tractorul din circulaţie. Chiar şi aşa, pe drumuri scurte, sfida orice autoritate şi se deplasa cu el. Erau drumuri în apropierea casei, nevoi urgente, sau deplasări către nicăieri, neimportante, la pescuit-, spre exemplu. Activităţi care îl făceau să se simtă viu, pretexte pentru după-amieze mai animate.
Casa lui se găsea lîngă Biserică sau era destinat să locuiască în apropierea cimitirului.
Ca de obicei, cînd mă întorc acasă, trec pe drumul bisericii. Îmi place, nu-mi place, trebuie să trec pe acolo ca să ajung acasă. Nu-mi place. Dar trec.
Cu un ochi privesc spre cimitir, ştiu eu de ce, şi, cu celălalt, curios şi vesel, spre casa ţigănuşului. Precis stă ca un leneş pe scara prispei şi mă întîmpină cu zîmbetul lui şmecher.
O văd doar pe mamă-sa care traversează curtea şi mă priveşte îngrijorată. Altfel, părul e la locul lui, tractorul în curte, dar pe ţigănuş nu îl zăresc.
Am aflat în aceeaşi zi că ţigănuşul a avut "încurcătură de maţe" şi a murit la spital. Oamenii sunt delicaţi, semn că au ţinut la ţigănuş.
A murit, de fapt, de ciroză din cauza consumului de alcool şi a proastei alimentaţii. Îl chema Viorel, ca pe mine.
Părinţii lui adoptivi l-au crescut şi îmbrăţişat cu dragoste.
L-au luat de la o familie de ţigani să le aline singurătatea, să-l iubească şi, poate, prezenţa lui, să le infirme infertilitatea. Era ţigănuşul lor preferat şi fără nicio clauză juridică, doar al lor!
La maturitate, aproape supraponderal şi cu o statură impunătoare, cu ochii mari şi negri, te privea sau zeflemitor, sau îngăduitor. Dar întotdeauna avea pe obraz un zîmbetul aproape prietenos sau aproape sincer. Puţin bănuitor, ca nu cumva să-i decodifici viclenia.
Cînd te întîlnea aştepta să-i dai o ţigară. O ţigară parfumată şi nu o mahoarcă, să-i treacă orele mai uşor, să-i tihnească mîncarea şi, învăluit în parfumul ei făcea conversaţie de politeţe. "Poate anul ăsta părul din faţa casei va avea un rod mai bogat. Să vi la toamnă să-ţi dau pere", spunea. Îmi plăcea vrăjeala lui.
Pentru că nu putea să mai plătească taxele şi-a scos tractorul din circulaţie. Chiar şi aşa, pe drumuri scurte, sfida orice autoritate şi se deplasa cu el. Erau drumuri în apropierea casei, nevoi urgente, sau deplasări către nicăieri, neimportante, la pescuit-, spre exemplu. Activităţi care îl făceau să se simtă viu, pretexte pentru după-amieze mai animate.
Casa lui se găsea lîngă Biserică sau era destinat să locuiască în apropierea cimitirului.
Ca de obicei, cînd mă întorc acasă, trec pe drumul bisericii. Îmi place, nu-mi place, trebuie să trec pe acolo ca să ajung acasă. Nu-mi place. Dar trec.
Cu un ochi privesc spre cimitir, ştiu eu de ce, şi, cu celălalt, curios şi vesel, spre casa ţigănuşului. Precis stă ca un leneş pe scara prispei şi mă întîmpină cu zîmbetul lui şmecher.
O văd doar pe mamă-sa care traversează curtea şi mă priveşte îngrijorată. Altfel, părul e la locul lui, tractorul în curte, dar pe ţigănuş nu îl zăresc.
Am aflat în aceeaşi zi că ţigănuşul a avut "încurcătură de maţe" şi a murit la spital. Oamenii sunt delicaţi, semn că au ţinut la ţigănuş.
A murit, de fapt, de ciroză din cauza consumului de alcool şi a proastei alimentaţii. Îl chema Viorel, ca pe mine.
luni, 14 martie 2011
Philip Glass
O melodie care se poate traduce într-un cuvînt. Doar ca o aşteptare, o aşteptare care se confirmă. Nu şti ce ţi se va întâmpla şi totuşi vrei să afli dinainte. Sentimente de nesiguranţă se amestecă nefiresc de fluid şi nenatural cu acea relaxantă bucurie.
Aşa pare,..., că eşti implicat!
Şi aştepţi, aştepţi...
Imagini trunchiate ţi se perindă prin faţa ochilor, secvenţe neterminate, rupte, oprite brutal. Nu e nimic logic aici, parcă totul stă în loc şi se mişcă în acelaşi timp. Ca un rîu care acoperă, în mişcarea lui, şi goluri, şi forme, şi asperităţi, aşa de constant, şi aşa de uniform. Pare că stă pe loc, şi, apa de la izvoare, e aceeaşi cu cea care se varsă în mare. Nu şti ce să mai crezi.
Funcţionezi numai senzorial, numai emoţional, imagini-flash şi cadre-îngheţate - îţi blochează mintea, şi, golul din stomac - şi el - îţi taie respiraţia.
E Philip Glass, şi vesel, şi neîndoielnic de trist în acelaşi timp.
Philip Glass - Glassworks(Expanded) - Opening
Aşa pare,..., că eşti implicat!
Şi aştepţi, aştepţi...
Imagini trunchiate ţi se perindă prin faţa ochilor, secvenţe neterminate, rupte, oprite brutal. Nu e nimic logic aici, parcă totul stă în loc şi se mişcă în acelaşi timp. Ca un rîu care acoperă, în mişcarea lui, şi goluri, şi forme, şi asperităţi, aşa de constant, şi aşa de uniform. Pare că stă pe loc, şi, apa de la izvoare, e aceeaşi cu cea care se varsă în mare. Nu şti ce să mai crezi.
Funcţionezi numai senzorial, numai emoţional, imagini-flash şi cadre-îngheţate - îţi blochează mintea, şi, golul din stomac - şi el - îţi taie respiraţia.
E Philip Glass, şi vesel, şi neîndoielnic de trist în acelaşi timp.
Philip Glass - Glassworks(Expanded) - Opening
vineri, 11 martie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)