Exotica Hoya

Floarea de ceară, Hoya sau Lacrimile Maicii Domnului aşa se cheamă această plantă agăţătoare. Florile sunt formate din mai multe steluţe dispuse sferic, de culoare roz-ivory cu centrul grena. Sunt lucioase, aparent ceramice iar fiecare steluţă secretă un lichid dulce. Înfloreşte în perioada august-septembrie.

Homeless cu personalitate

Nu ai cum să nu-l observi, deşi nu face nimic să iasă în evidenţă. Aşa e el! Şleampăt şi natural.
Toată lumea îl priveşte atunci când apare, are darul de a capta toate privirile asupra lui.
Duce cu el o cutie de carton pe care stă inscripţionat "vin selecţionat Cotnari" în care are toată averea lui.
În cutia asta de carton! Are pachete-pacheţele, hârtie, cariocă, telefon mobil, sticle cu alcool. Are tot ce-i trebuie!
E foarte înalt, corpolent, cu barbă, impunător şi superior.
Poartă pantaloni cu croială militară, cu multe buzunare, are un tricou, pe deasupra o cămasă purtată ştrengăreşte (adică scoasă din pantaloni) plus un pulover atârnat pe umeri ca un domn manierat ce se consideră, întors recent din vacanţă. Încheieturile mâinilor sunt protejate de feşe, atent înfăşurate. E bine organizat în felul lui.
Ţinuta modernă e completată de o şapcă purtată şmechereşte cu cozorocul într-o parte plus adidaşi de calitate cu talpă ortopedică. Mai are două perechi de ochelari, una de vedere şi cealaltă de soare pe care le întrebuinţează selectiv.
Când îl vezi, ai putea spune că este un homeless comun, dar nu este aşa! Se diferenţiază de ceilalţi prin atitudine.

Se aşază pe scaun în metrou aşa cum m-aş arunca eu pe canapeaua de acasă şi îşi asigură bunurile din cutia de carton pe un loc alăturat. Priveşte oamenii din jur cu detaşare, preocupat parcă de o urgenţă profesională, eventual acţiune artistică. Are activitate cerebrală intensă.
Mişcările lui sunt bruşte, îşi schimbă ritmic de mai multe ori locul pe scaun, priveşte în jur cu superioritate, e într-o permanentă agitaţie. Nu care cumva să rateze staţia de coborâre!
A coborât la Victoriei şi se îndreaptă spre Berceni purtat de griji numai de el ştiute.

Pensionara perfectă

O întâlneşti pe stradă cu sacoşele într-o mână iar cu cealaltă îşi târăşte grăbită nepoţelul nedumerit, trezit poate prea de dimineaţă.

Lasă impresia că este foarte ocupată şi mersul la piaţă e pretext pentru a îmbrăca hainele cu apret. Nu se ştie niciodată când se iveşte ocazia unei conversaţii amicale cu un domn de vârsta ei,  poate cu şapcă, sau cu pălărie, poate cadru militar, poate cu medalie la rever, oricum accesorizat cu obiecte ale unei tinereţi demult trecute.

Urcă pe uşa din faţă a autobuzului şi se repede să ocupe locul pe care tocmai l-a zărit şi care se găseşte în celălalt capăt al maşinii. Pentru asta, involuntar, te calcă delicat pe picior la care se adaugă, cu întârziere de fracţiuni de secundă, brânciul aferent. Miza este una singură: să stea jos şi să privească oamenii din mersul maşinii.

Supermarketul e ţinta ei preferată, urmăreşte reducerile cu tenacitate. Termeni ca 3 în 1, 2 în 1, sold îi sunt familiari, la fel şi scobitoarea, "tacâmul" inventat pentru degustări.

Prin urmare, o găsim peste tot, o întîlnim pretutindeni, ne împiedicăm de ea, nu ne place şi mai ales, ne enervează. Poate nici nu se cade să gândim aşa pentru că o avem acasă.

Cu toate astea, ea este foarte importantă pentru noi.
Ea este, evident, pensionara perfectă.
Fotografia, absolut genială, o încadrez în categoria umor fără intenţie. Şi e ciordită.

Javier Bardem

Javier Bardem s-a născut pe 1 martie 1969, în Las Palmas Gran Canarias (Insulele Canare, Spania).

Mama sa - Pilar Bardem, unchiul său - Juan Antonio Bardem, bunicul său-Rafael Bardem si bunica - Matilde Munoz Sampedro au contribuit, prin experienţele lor artistice (toţi fiind actori), la crearea descendeţei sale nobile.
În 2007 Javier a jucat in filmul No Country For Old Men, regizat de Joel si Ethan Coen şi a primit confimarea publică a calităţilor sale actoriceşti.
A câştigat Oscarul pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar, Globul de Aur, Screen Actors Guild si New York Film Critics Award.
Filmul a câştigat un Oscar pentru Cea mai buna imagine, la fel şi fraţii Coen pentru Cel mai bun regizor.
Distribuţia, care îi cuprinde pe Tommy Lee Jones, Josh Brolin şi Woody Harrelson a câştigat Screen Actors Guild pentru Cea mai bună echipă, cât şi National Board of Review Award.
Ultimele filme care îl au afiş sunt Eat Pray Love şi Biutiful (în regia lui Alejandro Inarritu) ambele lansate în 2010.
Este căsătorit cu Penelope Cruz.
Nu ştiu dacă acest aspect personal spune ceva despre viitorul lui artistic.

Cesaria Evora Nostalgia

Chiar dacă ţi se face pielea de găină când o asculţi, chiar dacă exprimă sensibilitate, chiar dacă vibrează nostalgic cu fiecare notă, muzica ei este ritmată şi relaxantă.
Cum sunt diferenţe mari de interpretare - între înregistrarea de studio şi exprimarea live - ultima variantă ar fi de ales.
O vom vedea live la Bucureşti, pe 18 octombrie la Sala Palatului. Mai multe amănunte aici pe adevarul.ro.
Pentru plângăcioşi, Cesaria Evora - Sodate (din concert)

Phelps al nostru

Dragoş Agache, 26 de ani, vicecampion european la 50 de metri bras. Atât. Poate că asta nu este tot.
Deşi poate părea banal succesul lui a fost obţinut cumva la limita deznădejdii. Balanţa a înclinat, totuşi, spre succes.
A reuşit să depăşească toate piedicile şi chiar propriile limite fizice măsurate în secunde şi zecimi de secundă.
Zecimile de secundă sunt, se pare, cele care contează, care fac diferenţa.
Ce poate fi mai relevant decât această declaraţie: "Concuram mai mult din talent şi ca să mă întâlnesc cu prietenii la concursuri (...)".
Materialul complet se găseşte aici pe adevarul.ro.
Sursă foto: adevarul.ro.

Clint Mansell

Pornind de la un excelent articol al Herminei Stănciulescu (Mixul de cultură) despre rostul muzicii de film l-am descoperit pe acest Clint Mansell.

Aici cu Requiem for a Dream.