Rachel Portman

The Duchess (2008). Din distribuţie fac parte Keira Knightley, Ralph Finnes, Charlotte Rampling. Şi e suficient. Nu mai e nimic de adăugat. Filmul nu contează foarte mult. Coloana sonoră e cea care contează, se suprapune perfect atmosferei britanice de secol 18 şi subiectului dramatic prezentat de regizor. Melodia pe care am reţinut-o se cheamă Mistake of your life iar Rachel Portman este autoare şi merită menţionată. Pentru un film care se doreşte promovat/vândut trebuie să existe şi un site de prezentare şi e aici. Insist, dar Rachel Portman e tot ce merită reţinut.

Cesaria Evora, Bucureşti, 18 oct.

Are 68 de ani, cântă morna şi te cucereşte pentru totdeauna cu blândeţea ei. Îşi tratează inima cu Marlboro, vocea cu apă plată iar sufletul ei conţine sută la sută morna.
Ascultând pe net muzica ei, am respirat aerul de nostalgie din fiecare notă. Pe 18 octombrie, la Sala Palatului, am văzut-o live.
Nu aş mai spune Evora Nostalgia, aş spune Evora Duioşia.
Duioşie şi atât. Acea împletire imposibilă de bucurie şi tristeţe, bucuria de a-şi fi împlinit destinul prin morna şi tristeţea de a nu şti pentru cât timp. Dar poate sunt subietiv.
A cântat melodii de pe ultimul album, Nha Sentimento, dar şi unele mai vechi cum ar fi Besame Mucho şi Sodate.
Ce am reuşit eu să şterpelesc live se cheamă Sentimento. Bucuria de a cânta ne-a transmis-o tuturor şi e tot ce trebuie.
Feed: deşi este o înregistrare parţială, Evora a cântat şi melodii ritmate şi se găseşte aici.

What's Eating Gilbert Grape?

What's Eating Gilbert Grape? Sau cum se poate realiza un film din nimic. Tipic american, o poveste care nu porneşte de la nimic şi se termină cu nimic.
O mamă obeză şi un frate retardat e tot ce trebuie pentru a realiza un film excelent şi doi actori potriviţi în rolurile lor - Johnny Depp şi Leonardo DiCaprio (foarte tineri la vremea aceea, în 1993). Filmul a fost difuzat de TVR 2, un post care face într-adevăr o selecţie bună.

Basia Bulat

Creează dependenţă şi are efect halucinogen. Se administrează după-amiaza, dar mai ales seara. Eventual în timpul programului de muncă. Nu costă nimic. (Little Waltz).
Acordurile sunt exprimate parcă la foc automat, ritmul alert e cel care dictează valoarea tensiunii arteriale. Nu dăunează deloc sănătăţii. (Snakes and Ladders sau I was a doughter).
E Basia Bulat. O canadiancă cu voce gravă care cântă, printre altele, şi folk. Un cover la Little Waltz poate fi chiar mai mişto decât originalul. Uite-aici.

Exotica Hoya

Floarea de ceară, Hoya sau Lacrimile Maicii Domnului aşa se cheamă această plantă agăţătoare. Florile sunt formate din mai multe steluţe dispuse sferic, de culoare roz-ivory cu centrul grena. Sunt lucioase, aparent ceramice iar fiecare steluţă secretă un lichid dulce. Înfloreşte în perioada august-septembrie.

Homeless cu personalitate

Nu ai cum să nu-l observi, deşi nu face nimic să iasă în evidenţă. Aşa e el! Şleampăt şi natural.
Toată lumea îl priveşte atunci când apare, are darul de a capta toate privirile asupra lui.
Duce cu el o cutie de carton pe care stă inscripţionat "vin selecţionat Cotnari" în care are toată averea lui.
În cutia asta de carton! Are pachete-pacheţele, hârtie, cariocă, telefon mobil, sticle cu alcool. Are tot ce-i trebuie!
E foarte înalt, corpolent, cu barbă, impunător şi superior.
Poartă pantaloni cu croială militară, cu multe buzunare, are un tricou, pe deasupra o cămasă purtată ştrengăreşte (adică scoasă din pantaloni) plus un pulover atârnat pe umeri ca un domn manierat ce se consideră, întors recent din vacanţă. Încheieturile mâinilor sunt protejate de feşe, atent înfăşurate. E bine organizat în felul lui.
Ţinuta modernă e completată de o şapcă purtată şmechereşte cu cozorocul într-o parte plus adidaşi de calitate cu talpă ortopedică. Mai are două perechi de ochelari, una de vedere şi cealaltă de soare pe care le întrebuinţează selectiv.
Când îl vezi, ai putea spune că este un homeless comun, dar nu este aşa! Se diferenţiază de ceilalţi prin atitudine.

Se aşază pe scaun în metrou aşa cum m-aş arunca eu pe canapeaua de acasă şi îşi asigură bunurile din cutia de carton pe un loc alăturat. Priveşte oamenii din jur cu detaşare, preocupat parcă de o urgenţă profesională, eventual acţiune artistică. Are activitate cerebrală intensă.
Mişcările lui sunt bruşte, îşi schimbă ritmic de mai multe ori locul pe scaun, priveşte în jur cu superioritate, e într-o permanentă agitaţie. Nu care cumva să rateze staţia de coborâre!
A coborât la Victoriei şi se îndreaptă spre Berceni purtat de griji numai de el ştiute.

Pensionara perfectă

O întâlneşti pe stradă cu sacoşele într-o mână iar cu cealaltă îşi târăşte grăbită nepoţelul nedumerit, trezit poate prea de dimineaţă.

Lasă impresia că este foarte ocupată şi mersul la piaţă e pretext pentru a îmbrăca hainele cu apret. Nu se ştie niciodată când se iveşte ocazia unei conversaţii amicale cu un domn de vârsta ei,  poate cu şapcă, sau cu pălărie, poate cadru militar, poate cu medalie la rever, oricum accesorizat cu obiecte ale unei tinereţi demult trecute.

Urcă pe uşa din faţă a autobuzului şi se repede să ocupe locul pe care tocmai l-a zărit şi care se găseşte în celălalt capăt al maşinii. Pentru asta, involuntar, te calcă delicat pe picior la care se adaugă, cu întârziere de fracţiuni de secundă, brânciul aferent. Miza este una singură: să stea jos şi să privească oamenii din mersul maşinii.

Supermarketul e ţinta ei preferată, urmăreşte reducerile cu tenacitate. Termeni ca 3 în 1, 2 în 1, sold îi sunt familiari, la fel şi scobitoarea, "tacâmul" inventat pentru degustări.

Prin urmare, o găsim peste tot, o întîlnim pretutindeni, ne împiedicăm de ea, nu ne place şi mai ales, ne enervează. Poate nici nu se cade să gândim aşa pentru că o avem acasă.

Cu toate astea, ea este foarte importantă pentru noi.
Ea este, evident, pensionara perfectă.
Fotografia, absolut genială, o încadrez în categoria umor fără intenţie. Şi e ciordită.