The Social Network - Original Score

Punct ochit, punct lovit. The Social Network a câştigat Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră. Trent Reznor şi Atticus Ross au primit statueta mult-râvnită, aplauzele publicului şi respectul celorlalţi nominalizaţi.
Eu aveam aşteptările mele, şi anume Inception (Hans Zimmer). Nu a fost să fie aşa.
Lista cu nominalizări şi câştigători se află aici.
Genericul de final al filmului se numeşte Creep şi este un cover, dar practic, nu este parte a coloanei sonore a filmului:
 
Vega Choir - Creep (Radiohead Cover)

Liam, Nicole

Cum se face că în 2008 faci filmul The Other Man şi, în anul imediat următor, îţi moare soţia (Natasha Richardson) într-un accident stupid. Cum poţi trece de la o gelozie imaginară de scenariu la o dramă cumplită din viaţa personală? Ca o predicţie, The Other Man, prefaţează cu cinism, o realitate dureroasă pentru Liam Neeson.
În 2011, în Unknown, Liam Neeson îşi caută identitatea pierdută (sau uitată). Pe cea de actor nu i-o poate lua nimeni.

Cu rolul din Rabbit Hole (2010), Nicole Kidman e nominalizată la Oscar (la categoria cea mai bună actriţă în rol principal). Chiar dacă nu se poate compara cu The Hours (2002), Rabbit Hole este un film pe care nu trebuie să-l ratezi. Nicole Kidman e strălucitoare, şi nu pentru transparenţa de smarald a ochilor ei albaştri.

Altfel, The Other Man şi Rabbit Hole au coloane sonore discrete.
Philip Glass ar fi, poate, potrivit pentru ele.

Philip Glass : The Poet Acts ("The Hours" 2002)

Farid Farjad

E iranian şi violonist sau invers. Născut în Teheran în 1938.
A predat vioara la Conservator şi a fost prim-solist al Orchestrei Simfonice din Teheran. A emigrat în SUA în 1978 şi a devenit cetăţean american. Îl cheamă Farid Farjad. Am ales două melodii de pe albumul An Roozha vol.4, Goleh Pamchal şi Sangeh khara:

Farid Farjad - Goleh Pamchal


Farid Farjad - Sangeh khara

Se poate face download free de la acest link.

Jan Kaczmarek

Se întîmplă să cauţi ceva şi, fără să vrei, să te îndrepţi către altceva. Dogville (regia Lars von Trier, cu Nicole Kidman) este un film care se prezintă ca o piesă de teatru şi pe care nu-l recomand nimănui spre vizionare. Filmul are însă pe YouTube un mix reuşit de imagine-sunet. Apare astfel ca o piesă de teatru filmată neprofesionist dar care are pe fundal o piesă muzicală extraordinară. Aşa l-am descoperit pe Jan Kaczmarek, un polonez care compune muzică de film. Waltz again, e melodia care însoţeşte acele imagini şi care nu are nicio legătură cu filmul. E doar rodul unei postări inspirate a unui iubitor de film care lipeşte melodia potrivită de acele imagini. Totuşi, Waltz again nu reprezintă o reuşită singulară pentru Kazmarek. El semnează coloana sonoră a filmelor Unfaithful (2002) şi Finding Neverland (2004). Doar o melodie spre exemplificare:
Jan A.P. Kaczmarek - Unfaithful ("Unfaithful" 2002)

Hans Zimmer

Afişul e modalitatea facilă de prezentare-promovare a unui film ce conţine denumirea filmului aplicată peste o imagine atent decupată, o parte a distribuţiei şi eventual numele regizorului.
Ca o notă de subsol, cu font subţire, alungit şi difuz apar încrişi şi ceilalţi necunoscuţi care au contribuit la realizarea filmului: producătorii plus o suită de tehnicieni.
Afişul apare astfel ca o informaţie simplificată, ca o mască cu sclipici, care ţintteşte publicul grăbit şi superficial.
Site-ul (sau suportul on-line de marketing) prezintă complet şi elaborat datele despre film.
Ambele, sunt doar instrumente de marketing pentru filmele proaste. Altfel, filmele se prezintă singure.
Să luăm trei filme (cu afişele şi site-urile aferente) în care joacă trei actori consacraţi:
- The Last Samurai (Cruise)
- The Da Vinci Code (Hanks)
- Inception (Di Caprio)
Dacă privim cu lupa, descoperim semnătura minusculă a unui compozitor german, dacă vizionăm filmele auzim şi muzica semnată de acesta, şi anume Hans Zimmer. Am selectat trei extrase "premium", câte unul pentru fiecare dintre filmele listate mai sus:
- A small measure of peace
- Chevaliers de Sangreal
- Time
O fi Black Swan (Clint Mansell) la concurenţă cu Inception (Hans Zimmer) la gala Oscar?

Din nou Max

Max Richter e precum un magician: are un joben, o baghetă magică şi, de la zei, privilegii pe care noi nu le deţinem şi nu le putem descifra.

Totuşi, cum dracu să scoţi iepurele din joben?
E ireal si magic.
Max Richter e compozitor, nu magician.
Nu stiu care este jobenul şi nici unde ţine bagheta, dar ştiu că muzica lui e de o sensibilitate sfâşietoare. Repetiţiile duioase de sunete nu se pot armoniza nicicum cu un sentiment de bucurie. Chiar şi aşa îmi place şi mă pune pe gânduri, cu greu ies din visare.
Se întâmplă ceva care îmi scapă dar, orice ar fi, mă las manipulat.
Doar un exemple: Sunlight.
Max Richter e de origine germană, iar una din compoziţiile sale e suportul muzical al unui film foarte cunoscut (e vorba de The nature of the daylight/ Shutter Island-Martin Scorsese)

Alexei Aigui

Sunduk Predkov - The wedding chest (Lada de zestre)- sau cum să faci film cu actori din Kirghistan şi Rusia şi mai ales să-ţi iasă ceva frumos. Un film despre dragoste, familie şi tradiţii. Film apărut în 2006, premiat de două ori, pentru regie- Nurbek Egen - şi, pentru scenariu - Ekaterina Tirdatova.
Coloana sonoră este semnată de Alexei Aigui (sau Aleksei Aigi, pe scrierea lor) şi dă greutate acestui film aparent banal. Mai jos, Augui şi grupul său 4'33, cu melodia Finistere.