Ireversibilitate, de Tudor Arghezi

Ce bine mă simt între animale şi cât le respect! Îmi spunea ieri, la grajd Ioniţă Ciugulea, ridicând cu furca şi lopata bălegarul. Şi ce frumos miroase şi baliga asta cinstită! Când mă trimiţi, jupâne, cu laptele în oraş, de-abia aştept să mă întorc la vitele noastre. Acolo pute, jupâne. Şi nu-i o putoare simţită atât cu nasul, cât cu sufletul, jupâne. N-aş da o sută de domnişori cu carte pe o singură vacă proastă, care nu ştie a scrie şi citi jurnale.
Ioniţă, netezind vaca pe spinarea mătăsoasă, încovoiată la mângâierea cu ţăsala, a mulţumire, o întreba:
-Nu-i aşa Joiţă? Şi Joiţa, părând că înţelege, scoate un muget afirmativ.
Atâta ştie să facă, lapte, dar îl face curat, feciorelnic, bun de gust şi alb. Apoi, găina îşi dă oul, întotdeauna la fel şi parcă venit din stele, jupâne. Ursu latră, atâta ştie, dar latră bine. Mâţa toarce. Cocoşul cântă. Bibilica îşi grăieşte cuvântul ei: ştie numai un cuvânt, dar nu şi l-a călcat niciodată. Coţofana se deosebeşte, ca şi grangurul, ca şi sticletele şi privighetoarea după auz. Cucu zice “cucu”: îi place să-şi spuie numele tare pe toată lunca. Iese bufniţa din limba ei? Nu.
Dacă nu le vezi, le află de departe urechea. Curcanul face numai ca un curcan. Raţa face ca raţa.
Se arată uliul dând ocoale cerului din fundul tăriei. L-au simţit păsările toate şi gâsca şi-a întors capul cu un ochi către el în sus. Îşi aduna bobocii, cloşca îşi cheamă puii. Primejdia e pe aproape.
Ce-mi place mie jupâne, e că niciun dobitoc, cum îi zicem noi, deştepţii, nu ia pielea altuia, glasul altuia şi că fiecare rămâne ce este ştiind că de multe ori i se trage moartea pentru că vrea să fie numai ca el. Ce-i pasă ţapului din munte, cu coarnele întoarse înapoi, că-l urmăreşte vânătorul ca să-l prăvălească într-o râpă, că se ţin câinii după el?
Se apără cât poate, îmi aruncă şi el câte un drumeţ cu armă, prins între stânci şi lovit cu fruntea şi dat peste cap între prăpăstii, dar el e ţap, cum l-a făcut Dumnezeu, până la moarte. E cinstea lui să nu se corcească, maimuţărind o fire ce nu-i a lui şi tânjind să fie ce nu este.
Aşa, dacă mă duc la porci cu hârdăul, ştiu că-i găsesc la locul lor. Nu dau la troacă de îngeri. Şi, iarăşi, dacă mă duc la îngeri ştiu că nu dau la porci. Poate că râtul, ca o pecete, le-ar fi stat mai bine, decât acelora, altui dobitoc şi că o ţăcălie cu zâmbet i s-ar fi potrivit mai frumos decât obrazul dolofan. Dar porcul ţine la râtul lui şi nu-l dă pe nimic, nici pe aripa columbei, nici pe spicea cu bătaie verde aurie din coada rotită a mândrului păun.
Dobitoacele nu se iau unele pe altele cu împrumut, făptura lor e aidoma întotdeauna la muncă, la adăpat, la joacă şi la moarte. Datina e pe vecie. Nici un asin chemat la judecata din urmă nu se va ascunde în alte straie şi nu se va tăgădui. El va răspunde cinstit:”M-ai chemat, Doamne. Eu sunt măgarul. Fă cu mine ce vrei, nu mă priveşte. Asta-i boieria mea: cinstea şi adevărul.”

Apărut în Adevărul la 9 iulie 1946

şi face parte din volumul Pamflete

Un film pe zi... Into the wild

Pe drumul pierzaniei... traversarea râului

Alaska, privită din autobuz...

Cum apariţia puiului a salvat viaţa mamei...

Tatăl, mama şi sora veseli, la ceremonia de absolvire...

Imaginea a ceea ce nu voia să fie, să devină...

Tristeţea personajul aflat în spaţiul neconvenabil al oraşului...

Împreună cu fata pe care nu o putea avea. Alaska era ţinta...

Mediul de care se putea bucura...

O bufniţă de Alaska...

Râul învolburat care îl făcea captiv în sălbăticie...

Baia de dimineaţă...

Disperat după ce s-a otrăvit cu o plantă...

Agonia...

Întălnire neplanificată cu grizzly, care nu era la fel de flămând ca el...

Imaginea agoniei...

Panica tatălui...

Poate cerul se va îndura... dar nu a fost aşa...

Înţelepciunea singurătăţii...

Îmbrăţişarea din vis...

Fericirea lui...

În autobuz...

Supertramp cel real...

O poveste inspirată din realitate, un actor (Emile Hirsch) şi un regizor (Sean Pean). Puteţi vedea şi site-ul filmului pe http://www.intothewild.com/

Cauza cauzelor – de Tudor Arghezi

Uneori nu primeşti să cazi de acord nici cu cele mai juste şi mai probante opiniuni ale cuiva. Individul a reuşit să-ţi devie antipatic, şi din momentul acestui sentiment, poate să fie şi exact şi verificat şi genial, nu mai interesează. Un fel de a fi al lui te zgândăre şi indispune şi excitat de prezenţa inoportună, eşti în stare să conteşti şi ora evidentă a unei pendule la care te uiţi în acelaşi timp cu el. L-ai scuipa în ochi ca să vadă ora strâmbă. Neputând să-l ataci direct şi să-l dai cu capul de duşumea, îi destrăbălezi certitudinile, tăgăduind evidenţa. Îţi combaţi propriile tale convingeri pentru că le împărtăşeşte şi el. E ca şi cum ai bea vin din acelaşi pahar şi te-ai simţi contaminat de balele lui. Şi aştepţi o reacţiune logică, aptă să prepare violenţa.
Te uiţi la el şi-l umpli de cusururi. Ochii lui sunt ori albaştri ca zerul, ori unsuroşi la comisuri, punctate cu o secreţiune. Gura buzată indecent lasă untură. Nasul, ce nas infect! Palma e umedă şi-ţi mâzgăleşte strângerea de mână. Ce-o fi de picioarele lui în ciorapi? În sfârşit, insul e gata lichidat şi-ţi pute şi de departe şi de la telefon. Mai ales dacă părerile lui sunt emise cu suficienţă şi pedanterie, afectate de i intelectualitate critică reportericească şi colorată cu anecdote, contactul cu limitele lui cerebrale ajunge o tortură.
Pascal are dreptate. Dacă profilul Cleopatrei ar fi fost mai cârn, faţa lumii era alta. Raţiunea, chemată în sprijinul cumpenei omeneşti şi înfăţişată ca o metodă concretă de investigaţie şi de stabilizare morală, e deviată continuu de impresie şi de fantezie. Refuzi să te înregimentezi într-o fracţiune care te atrage pentru motivul pe cât de absurd, pe atât de concludent, că ai putea să fii asociat cu preferinţele unui animal care-ţi dă senzaţii de carne stricată sau căruia-i curge nara supurentă. Ideea, idealul, punctul de vedere nu mai răzbesc rin această mască strânsă pe figura semenului tău. Scârba morală sau materială decide şi nu poate fi modificată de nicio judecată, mai tare decât orice percept de gândire şi hotărâre de voinţă. Întinzi coarda şi plesneşte. Istoria e zăticnită (zăticni - deranja, incomoda, încurca, întrerupe, jena, opri, stingheri, stânjeni, supăra, tulbura-DEX) mereu de o imagine aparent falsă şi epocile mari şi mici ale trecutului, solidari în erori de suprafaţă cu viitorul, e neîntrerupt determinată de un neg cu mustaţă, de o scursoare sufletească, de un vârf de limbă îmbălat, de un rânjet, de un hohot de voce stridentă ori de un zâmbet lin. O singură muscă în cazanul cu lapte de pe cuptor te face să-l arunci. Amice, păzeşte-te de muscă.

Apărut în Adevărul, 22 noiembrie 1946,
şi face parte din volumul Pamflete.

Despre frumuseţe (IV) – Anii '40

În anii '40, Europa a intrat în umbra crudă a războiului, iar capitala modei şi a frumuseţii s-a mutat la New York. În Paris şi Londra, femeile erau într-o perioadă de austeritate deoarece trebuiau să susţină războiul. Îşi reciclau până şi hainele vechi însă îşi lăsau părul lung pentru a demonstra că feminitatea nu a murit, în pofida vicisitudinilor timpului.
Apa curentă nu mai era o raritate, iar astfel majoritatea populaţiei feminine avea acces la săli de baie. Igiena era foarte importantă, iar o femeie frumoasă era în primul rând curată şi sănătoasă. În această epocă s-a produs revoluţia şampoanelor. Săpunul, şamponul şi deodorantul erau principalele produse de înfrumuseţare în America.
În lipsa cremelor şi demachiantelor, femeile foloseau produse vegetale pentru îngrijirea tenului, iar la machiaj, ele s-au dovedit a fi foarte inventive. Foloseau praf de cărbuni pentru fard, câteodată chiar şi crema de ghete pentru gene, iar pentru pomeţi, petalele de trandafir în alcool ofereau un roz demn de Era Victoriana.
Cinematografia hollywoodiană sau fabrica de vise era mai strălucitoare ca niciodată. Industria filmului era încurajată pentru a ridica moralul trupelor şi populaţiei. Starurile feminine erau personaje puternice, iar filmele abordau teme precum războiul şi iubirea. Aceasta a fost perioada de glorie pentru actriţe precum Rita Hayworth (foto) , Lana Turner sau Marlene Dietrich.

Abcesul - de Tudor Arghezi

Câtă vreme mocneşte mut, puroiul ia forme exuberante şi estetica lui de suprafaţă poate să înşele. Surâsul e inocent şi fraged, căutătura e îngerească, de lobul urechii diafane atârnă boaba de rouă a unui safir şi obrajii se leagănă între cercei, cu patru ochi deopotrivă de albaştri. Carnaţiile sunt spelbe. Colierul de perle încolăcit pe un grumaz alb, delicat, însă nu pare un şirag de bube, gata să spargă. Degetele lungi, trase prin fine inele, cu capetele roşii, încă nu pot să fie asemuite, când caută pe fundul poşetei, la teatru, ca într-un fibrom voluminos, ciubucul de sânge pentru buze, ca nişte viermi şi limbrici. Oglinda de buzunar pare lucidă şi neamăgită. Creionul de funingine vânătă, care face pleoapa mai lascivă şi adânceşte conturul, încă nu aduce aminte viitoarele goale orbite.
Mantaua Doamnei miroase iritant a bergamotă şi cade în falduri de blană dulce, în care suflul alege a cărare moale, răscolind nuanţe de parfum de alcov, păstrate în căldura încinsă între coapse. A fost vânată cândva în Alaska sau adunată, piele cu piele, prin zona toridă, tratată cu argăseli rafinate, de la 50 de cârtiţe sau şobolani de casă. Modelaţi de mâna unui expert pe silueta din limuzină, şoarecii au dat un animal feminin adorabil. Puful de pudră, cu care se maimuţăreşte gingaş într-o fărâmă de cristal, nici el nu cheamă reminiscenţa pulberei simbolice a ţărânei.
Ca o făgăduială de viitor sau ca o amintire, veche din generaţii, podoabele strălucite sunt adeseori din lanţuri. Timpul vă păstrează, poate, fără cutiile de catifea, Domnilor, catene masive. Ce ai la picioare, Domnule Director? Să mă ierţi, iarăşi m-am înşelat. M-a înşelat şi panglica de antilopă, de sub manşetă: în cătuşa ei bate inima unui minuscul ceasornic de aur încrustat.
Puroiul dă din când în când câte un abces, care nu mai poate fi ascuns în zibelină şi cosmetic.
Astupaţi focarele iute, că au crăpat. Încep să curgă şi put şi nu se ştie până unde se poate întinde duhoarea. Coptura se cheamă ieri nu ştiu cum, mâine întra-altfel şi azi Papazian. Ea e hrănită cu caviar şi şampanie originală. Un buboi de Anul Nou, unul de februarie, altul de mărţişor, pe lună un buboi, buboaiele nu plesnesc toate odată, ci pe rând şi câte unul.
Celelalte supurează în mister şi se tămăduiesc prin autovaccin, nu prin exterminare: ar fi imoral. Iau sânge de la tine şi-l transport pe mine, scot din fesă şi altoiesc la conştiinţă. Abcesul se resoarbe prin abces.

Publicat în Adevărul, 16 februarie 1947,
şi este inclus în volumul Pamflete

Ibrahim Rugova şi fularele sale...

Pe 25 decembrie 2005, cu o lună înainte... şi cu fularul

Speriat de Milosevic... şi cu fularul

Expresivitatea gesticulaţiei şi a eşarfei

Amprenta nicotinei pe degete şi delicateţea purtării eşarfei

Ibrahim Rugova s-a născut în 1944 şi a fost fiul unui mic comerciant executat de partizanii lui Tito către sfârsitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când trupele iugoslave au intrat în Kosovo. Student strălucit, cu studii la Sorbona, Rugova se întoarce în provincia natală şi predă literatura albaneză în Pristina.

Odată cu venirea la putere în Serbia a lui Slobodan Milosevici, la sfârşitul anilor '80, Belgradul decide suspendarea autonomiei provinciei Kosovo, locuită în proporţie de circa 90 la sută de etnici albanezi, dar, unde minoritatea sârbă se considera oprimată la rândul său.

În replică la decizia Belgradului, kosovarii încep să se organizeze politic si la 23 decembrie 1989 se înfiinţează Liga Democratică din Kosovo (LDK), al cărei prim lider este ales Rugova.

În 1998, unităţi de guerilă ale Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) au lansat atacuri asupra trupelor sârbe din Kosovo. Belgradul reacţionează la rândul său şi începe un exod al populaţiei albaneze.

Acesta este motivul invocat de NATO pentru a interveni militar şi de a lansa, în martie `99, o campanie de bombardare a Iugoslaviei, care a durat 78 de zile. Rugova este plasat sub arest la domiciliu şi în plus, pe neaşteptate, apare la televizor alături de Milosevici (vezi foto).

Ibrahim Rugova a fost preşedinte al Republicii Kosovo (recunoscute sau nu) între 1992 şi 2005.

Rugova a fost un fumător împătimit şi un om căruia îi plăcea, de asemenea, să bea.

El ieşea întotdeauna în evidenţă printr-o eşarfă de cea mai bună calitate, pe care o purta întotdeauna la gât, mai puţin în luna august.

Recunoscută este şi pasiunea sa pentru roci, pe care le-a colecţionat de peste tot din Kosovo, ca şi prin gestul de a oferi demnitarilor pe care îi întâlnea câte o piatră pe post de suvenir.

Ibrahim Rugova a murit la 21 ianuarie 2006 la vârsta de 61 de ani. Cancer la plămâni.

Dispariţia sa înseamnă ieşirea din scenă a încă unei figuri marcante din drama ce a marcat destrămarea Iugoslaviei. Adversarul său principal, liderul sârb Slobodan Milosevici (decedat între timp – n.a.) este închis şi anchetat de Tribunalul de la Haga pentru crime de război, în timp ce preşedinţii bosniac, Alija Izetbegovic şi cel croat, Franjo Tudjman, sunt amândoi morţi.

De menţionat că în februarie 2008, prin vot, Republica Kosovo şi-a declarat destinul: independenţa. România nu a recunoscut până acum independenţa Republicii Kosovo (din politeţe!! faţă de un vecin), deşi majoritatea ţărilor europene, şi nu numai, a făcut-o.
Fularul lui Rugova este acum, metaforic vorbind, parte a drapelului kosovar, care îşi flutură cu demnitate şi mândrie independenţa...

Un film pe zi… The American Gangster

Ruby Dee (mijloc), interpreta mamei lui Franck Lucas

Franck Lucas cu iubita...

Alături de unul dintre fraţii săi...

Micul dejun...

Amintiri despre Bumpy Johnson

Atitudine relaxată dar ostilă în faţa concurenţei...

Richie Robert, urmând cu tenacitate traseul drogurilor Nicky Barnes era concurenţa lui Franck Lucas

Adevăraţii Nicky Barnes (stânga) şi Franck Lucas

Filmul ne prezintă o Americă a traficanţilor şi a consumatorilor de droguri, o Americă implicată în războiul din Vietnam, o Americă a autorităţilor corupte, o Americă unde cuvântul de ordine era Blue Magic, un drog obţinut din heroina importată din Vietnam. Avem două personaje principale: Franck Lucas (Denzel Washington) şi Richie Roberts (Russell Crowe). Dar şi două apariţii scurte, dar seducătoare: Ruby Dee şi Cuba Gooding jr.

Puteţi vizita site-ul oficial al filmului http://www.americangangster.net/