Cauza cauzelor – de Tudor Arghezi

Uneori nu primeşti să cazi de acord nici cu cele mai juste şi mai probante opiniuni ale cuiva. Individul a reuşit să-ţi devie antipatic, şi din momentul acestui sentiment, poate să fie şi exact şi verificat şi genial, nu mai interesează. Un fel de a fi al lui te zgândăre şi indispune şi excitat de prezenţa inoportună, eşti în stare să conteşti şi ora evidentă a unei pendule la care te uiţi în acelaşi timp cu el. L-ai scuipa în ochi ca să vadă ora strâmbă. Neputând să-l ataci direct şi să-l dai cu capul de duşumea, îi destrăbălezi certitudinile, tăgăduind evidenţa. Îţi combaţi propriile tale convingeri pentru că le împărtăşeşte şi el. E ca şi cum ai bea vin din acelaşi pahar şi te-ai simţi contaminat de balele lui. Şi aştepţi o reacţiune logică, aptă să prepare violenţa.
Te uiţi la el şi-l umpli de cusururi. Ochii lui sunt ori albaştri ca zerul, ori unsuroşi la comisuri, punctate cu o secreţiune. Gura buzată indecent lasă untură. Nasul, ce nas infect! Palma e umedă şi-ţi mâzgăleşte strângerea de mână. Ce-o fi de picioarele lui în ciorapi? În sfârşit, insul e gata lichidat şi-ţi pute şi de departe şi de la telefon. Mai ales dacă părerile lui sunt emise cu suficienţă şi pedanterie, afectate de i intelectualitate critică reportericească şi colorată cu anecdote, contactul cu limitele lui cerebrale ajunge o tortură.
Pascal are dreptate. Dacă profilul Cleopatrei ar fi fost mai cârn, faţa lumii era alta. Raţiunea, chemată în sprijinul cumpenei omeneşti şi înfăţişată ca o metodă concretă de investigaţie şi de stabilizare morală, e deviată continuu de impresie şi de fantezie. Refuzi să te înregimentezi într-o fracţiune care te atrage pentru motivul pe cât de absurd, pe atât de concludent, că ai putea să fii asociat cu preferinţele unui animal care-ţi dă senzaţii de carne stricată sau căruia-i curge nara supurentă. Ideea, idealul, punctul de vedere nu mai răzbesc rin această mască strânsă pe figura semenului tău. Scârba morală sau materială decide şi nu poate fi modificată de nicio judecată, mai tare decât orice percept de gândire şi hotărâre de voinţă. Întinzi coarda şi plesneşte. Istoria e zăticnită (zăticni - deranja, incomoda, încurca, întrerupe, jena, opri, stingheri, stânjeni, supăra, tulbura-DEX) mereu de o imagine aparent falsă şi epocile mari şi mici ale trecutului, solidari în erori de suprafaţă cu viitorul, e neîntrerupt determinată de un neg cu mustaţă, de o scursoare sufletească, de un vârf de limbă îmbălat, de un rânjet, de un hohot de voce stridentă ori de un zâmbet lin. O singură muscă în cazanul cu lapte de pe cuptor te face să-l arunci. Amice, păzeşte-te de muscă.

Apărut în Adevărul, 22 noiembrie 1946,
şi face parte din volumul Pamflete.