Phelps al nostru

Dragoş Agache, 26 de ani, vicecampion european la 50 de metri bras. Atât. Poate că asta nu este tot.
Deşi poate părea banal succesul lui a fost obţinut cumva la limita deznădejdii. Balanţa a înclinat, totuşi, spre succes.
A reuşit să depăşească toate piedicile şi chiar propriile limite fizice măsurate în secunde şi zecimi de secundă.
Zecimile de secundă sunt, se pare, cele care contează, care fac diferenţa.
Ce poate fi mai relevant decât această declaraţie: "Concuram mai mult din talent şi ca să mă întâlnesc cu prietenii la concursuri (...)".
Materialul complet se găseşte aici pe adevarul.ro.
Sursă foto: adevarul.ro.

Clint Mansell

Pornind de la un excelent articol al Herminei Stănciulescu (Mixul de cultură) despre rostul muzicii de film l-am descoperit pe acest Clint Mansell.

Aici cu Requiem for a Dream.

Kristin Scott Thomas

Ironia sorţii. Film regizat de Sydney Pollack cu Harrison Ford şi Kristin Scott Thomas. Apariţie, 1999.
Am revăzut cu plăcere acest film care, pe-alocuri, e plictisitor. Dar nu te poate lăsa indiferent Kristin Scott Thomas.
Ca orice actriţă de succes, femeia asta are şi ea povestea ei. Mai jos sunt câteva referinţe din biografia ei. Nu ştiu cât sunt de reale.
Sursa textului şi a fotografiei: cinemagia.ro.

S-a născut la 24 mai 1960 în Redruth Cornwall, Marea Britanie. Mama sa, Deborah a trăit în Hong Kong şi Africa, a studiat teatrul, înainte să se mărite cu tatăl său Scott Thomas. Tatăl său, Locotenent Comandorul Simon Scott Thomas a fost pilot în aviaţia militară britanică şi a murit în 1964 în accident aviatic.

A copilărit în Dorset, Anglia, şi-a format educaţia la şcoli private, Cheltenham Ladies' College şi St Antony's School for Girls în Dorset iar după absolvire s-a mutat în Hampstead Londra unde a lucrat la un magazin. Şi-a început pregătirea pentru a deveni profesor de dramă la Central School of Speech and Drama. Deşi a fost consiliată că nu va fi niciodată o actriţă bună a plecat la vârsta de 19 ani la Paris, vorbind franceza fluent a urmat Ecole Nationale Superieure de Arts et tehniques du theatre iar la absolvire a jucat alături de pop starul Prince in filmul Under the Cherry Moon, acesta fiind rolul său de debut.

Thomas este poate cel mai cunoscută pentru rolul principal din The English Patient din 1996. În anii 90 apare alături de Hugh Grant în Bitter Moon şi în filmul de succes Four Wedings and a Funeral. De asemenea apare la TV în 2003 in Book Clubbin şi în piese de teatru.

Este decorată în 2003 cu Order of British Empire şi în 2005 de guvernul francez cu Legiunea de onoare.

Scott a fost căsătorită timp de 17 ani cu ginecologul francez Francois Olivennes, în urma acestei căsnicii rezultând trei copii: Hannah, născută în 1988, Joseph, născut în 1991, şi George, născut în 2000.

Despărţirea de soţul său s-a produs şi pe fondul faptului că a început o relaţie cu actorul englez Tobias Menzies. Astăzi relaţia cu Menzies este încheiată. Locuieşte la Paris cu doi dintre copii săi şi printre cei mai buni prieteni ai săi se numără Charlotte Rampling, Gerard Depardieu, Jane Birkin.

Mircea Oprean, momente personale

Parcă se deschide un hău în privirea lui, pare pierdut şi resemnat şi mai pare că nimic nu-l animă să meargă mai departe.

Mai departe, acea direcţie pe care fiecare o urmăm tăcut, natural, instinctiv.
Mi-e clar că există acest mai departe pentru Mircea Oprean*, acest soţ motivat de resorturi tainice, amintiri afectuoase şi decente, de un amor pierdut, aparent pierdut. Ar fi nedrept să nu lupte public pentru reabilitarea imaginii ei,...lor.
Este important să restabilească adevărul, chiar şi numai câştigând mărunte bătălii de natură juridică. Nimic nu e în zadar, neliniştea lui are rost. Memoria sentimentelor sincere şi voluntare pentru soţia lui nu-i dau pace.
Omul ăsta şi-a iubit soţia cu toată fiinţa lui aşa cum, poate, sunt puţini aceia care înţeleg să iubească.
Mai departe pentru el înseamnă să meargă până la capăt, până atunci când resursele de energie vor secătui şi cele de sensibilitate se vor epuiza.
El ştie că dintr-o floare aşezată cu dragoste la acel căpătâi etern al socrilor, ea va primi o petală.
El ştie că o luptă cât de mică câştigată, aici, pe Pământ va fi o mângâiere pentru ea, acolo, în Ceruri.
Şi mai ştie că înainte de a fi ginere a simţit să fie soţ. Şi asta nu e o funcţie sau un grad primit aşa gratuit. Sentimentele lui au optat pentru ea. Chiar dacă ea nu mai este, chiar dacă timpul nu a mai avut răbdare, sentimentele se încăpăţânează să fie. Împletite voluntar, acestea, sentimentele, nu se desfac, ba dimpotrivă se întăresc odată cu trecerea timpului. Pentru echilibrul pe care îl aduc, merită să le păstreze intacte.
Împietrit şi demn, cu privirea piezişă, cu lacrimi în ochi şi pe obraz, în tăcere, Mircea Oprean evocă**, poate prea lucid, enervant de lucid, acea dragoste care nu piere niciodată.
Şi e unică.
Pentru ea, va merge, aşa cu ştie şi crede el, mai departe.
Pentru că sentimentele nu tac.

Notă: *Mircea Oprean este soţul Zoiei Ceauşescu şi implicit ginerele fără voie al cuplului Ceauşescu.
** Este vorba emisiunea Sinteza Zilei din data de 21 iulie.

Guillermo Arriaga

Nu ştiam până acum cine e acest Arriaga. Nici acum nu ştiu foarte multe despre el. Tot ce ştiu este că e scenaristul preferat al lui Inarritu şi că, fără el, nu prindeau contur filme precum Amores Perros, 21 Grams sau Babel. În spatele celor trei filme stă şi acest Guillermo Arriaga, scriitor, scenarist şi mai nou regizor de film (cu The Burning Plain). Un interviu cu el, realizat de revista TABU, este aici.

El grande Benicio

Rîde, şi ştie el de ce.Ştim şi noi, cei care îi vizionăm filmele. Aici (foto) pare a fi omul de pe stradă care rîde şăgalnic la îndrăzneala fotoreporterului de a-i eterniza zîmbetul.

În Che (2008), Ernesto nu zîmbeşte. Nici Lawrence (The Wolfman, 2010) şi nici Jack (21 grams, 2003). Pentru că a zîmbi e o ignoranţă pe care Benicio-actorul nu şi-o poate permite. Che n-ar mai fi aşa credibil.

În 2011 îl vom vedea în Lunar Parc şi White Widow.

Pentru că ne place.

Max Richter

Subiect: Shutter Island
Din toată creativitatea dementă şi bolnăvicioasă a lui Scorsese, totuşi, de departe, se desprinde interpretarea lui DiCaprio. Şi nu numai asta.

On the Nature of Daylight (de Max Richter) este parte a coloanei sonore. Se regăseşte perfect în ambianţa puternic emoţională a unora dintre secvenţe. E de ascultat.
Un film pe care nu doresc să-l revăd.
Distribuţie: Leonardo DiCaprio, Ben Kingslay, Max von Sydow...etc
Regia: Martin Scorsese
FIlmul are şi site de prezentare şi e perfect.