Constanţa-istorie într-o cochilie

Multietnic şi turistic, Constanţa este un oraş al pescăruşilor şi un oraş-port. Marea care închide orizontul estic al oraşului şi valurile care se sparg ritmic de ţărm îţi dau echilibrul şi energia necesare pentru a înfrunta dinamica unor noi realităţi, plăcute sau nu. Dar să las deoparte consideraţiile personale.
Luat la pas sau cu autobuzul, de la Poarta 6 (capătul portului) spre Poarta 2 (zona veche şi intrare în Şantierul Naval) oraşul se prezintă cochet, străzile sunt înguste, drepte, curate şi bine întreţinute, parcă taie oraşul în felii de la un capăt la altul.
Clădirile din zona veche nu sunt înalte, unele dintre ele renovate, altele în ruină, dar toate păstrează arhitectura timpului cînd au fost construite. Toate acestea se aşază pe un relief înclinat de colină. Relief-scoică sau cochilie aş spune, asta ca să preiau denumirea unor vietăţi marine a căror formă reflectă proiecţia în miniatură a geografiei oraşului.
Pescăruşii te salută la tot pasul, ei sunt adevăraţii stăpîni ai oraşului, ai Portului, Şantierului Naval, Farului şi, de ce nu? ai mării. Se cazează unde vor ei: pe un hotel de cinci stele sau pe orice terasă, n-au nicio restricţie. Ei sunt turiştii permanenţi ai oraşului, au regim all-inclusive, evident consumaţia este free. Nu ştiu dacă sunt bine primiţi la Acvarium, dar oricum au ca alternativă imensitatea Mării Negre, cu diversitatea ei culinară şi, ca relaxare.
Pentru că nu am perspectiva aeriană a pescăruşilor (nu am aripi!), şi voiam să privesc oraşul de sus, am vizitat Moscheea. Din Minaretă priveliştea e copleşitoare, iar vîntul bate cu putere la aceea înălţime. Dar ce contează, e 1 ianuarie, afară sunt 14 grade, oraşul e aproape pustiu, bătrîna musulmană care îngrijeşte Moscheea mătură liniştită curtea interioară... Allah e mare! O plăcuţă de marmură lipită pe un perete la intrare ne informează că Moscheea dispune de încălzire proprie prin bunăvoinţa unui etnic turc cu dare de mînă care le-a cumpărat centrală termică! Şi-uite-aşa Allah se îngrijeşte de confortul termic al supuşilor Săi! Dar cui îi pasă?
Altfel, eu păstrez în minte imaginea portului Constanţa. Patru zile la rînd am privit navele care au intrat (respectiv părăsit) dana portului. Nu singur, ci împreună cu pescăruşii. Imaginile sunt totuşi diferite. Ei privesc oraşul de la înălţime... şi numai de acolo. Eu doar de jos, dar prin lentila Carl Zeiss a aparatului foto. Deşi perspectivele sunt diferite, oraşul este acelaşi. Nu ştiu ce văd pescăruşii, dar ce am privit eu mi-a plăcut: oraşul Constanţa, plaja, marea şi pescăruşii.