Am vizionat filmul în două variante: pe calculator (o copie acceptabilă ca imagine) şi la cinema. De departe ultima variantă e un demers ce trebuie urmat. Filmul regizat de James Cameron are o dinamică aparte prin imagine (culoare), acţiune (mişcare) şi sunet. Toate aceste senzaţii le recepţionezi numai în cadrul larg al unei vizionări 3D la cinema. Deşi e un SF, Avatar e totuşi regizat de un om. Creativ, ce-i drept. Filmul depăşeşte cu mult graniţele unei banale animaţii pe calculator. O fi regizorul James Cameron avatarul cuiva pe aici pe la noi în spaţiul ăsta terestru? Aşa pare, după vizionarea filmului..., ca un extraterestru!
luni, 28 decembrie 2009
Avatar
Am vizionat filmul în două variante: pe calculator (o copie acceptabilă ca imagine) şi la cinema. De departe ultima variantă e un demers ce trebuie urmat. Filmul regizat de James Cameron are o dinamică aparte prin imagine (culoare), acţiune (mişcare) şi sunet. Toate aceste senzaţii le recepţionezi numai în cadrul larg al unei vizionări 3D la cinema. Deşi e un SF, Avatar e totuşi regizat de un om. Creativ, ce-i drept. Filmul depăşeşte cu mult graniţele unei banale animaţii pe calculator. O fi regizorul James Cameron avatarul cuiva pe aici pe la noi în spaţiul ăsta terestru? Aşa pare, după vizionarea filmului..., ca un extraterestru!
joi, 24 decembrie 2009
În aşteptarea lui 2010...
Odată cu apropierea Crăciunului anul în curs se risipeşte rapid iar conexiunile neuronale încarcă anul ce va urma să vină: 2010. E vorba, biologic, de un "upload" de timp. Parcă am fi la medicul de familie şi ne facem vizita medicală anuală. Ni se prezintă tuturor acelaşi rezultat: tensiunea 20 cu 10. Cam mare, dar e o tensiune de criză, suntem în rezonanţă cu timpul prezent. Vibrăm, prin anatomie, odată cu mediul din vecinătatea noastră.
Fiecare dintre noi suntem angrenaţi într-o activitate, ne urmăm cu atenţie instinctul, percepem cu ochii minţii, cu simţurile şi intuiţia forfota şi mişcări din întreg spaţiul apropiat, urban sau nu. Dar diferit, fiecare altfel. Pentru unii e prea frig, alţii trăiesc pe stradă, iar nişte oameni chiar fac planuri unei majorităţi comode care nu-şi poate asuma soarta. E vorba de angajator (profitul e scopul lui, indiferent de domeniu, altceva nu interesează)
Altfel, Crăciunul, prin colinde, are muzica lui. Se simte miros de cozonac şi sarmale. E vacanţă. Asta e tot ce contează! Să lăsăm lucrurile în voia lor. Se aşază de la sine...
Unii chiar dansează în faţa oglinzii aşteptînd Crăciunul sau poate noul an. Cine poate şti? Ha-ha (vezi clipul)
marți, 22 decembrie 2009
vineri, 18 decembrie 2009
Cinci femei în tranziţie
Sfîrşit de stagiune, aplauze, şi un “la revedere” din partea actriţelor cu formula de “la mulţi ani”. E vorba de o piesă de teatru cu numele de mai sus la Teatrul Naţional, sala Amfiteatru, azi.
Întîlnirea a cinci prietene la o şuetă dă naştere acestei piese savuroase şi relaxante. Picanteriile şi micile înţepături descriu personaje care se regăsesc şi în viaţa reală de astăzi. Toate femei. Toate dornice de poveşti, de mărturisiri, de a exprima dorinţe, dar mai ales neîmpliniri. Fiecare are drama ei personală, evident, imperfect disimulată, astfel că între ele se iscă mici conflicte. Adevărul trebuie să iasă la iveală, că doar de asta s-au întîlnit. Cu toate acestea, prietenia lor este tot ce contează.
Întîlnirea a cinci prietene la o şuetă dă naştere acestei piese savuroase şi relaxante. Picanteriile şi micile înţepături descriu personaje care se regăsesc şi în viaţa reală de astăzi. Toate femei. Toate dornice de poveşti, de mărturisiri, de a exprima dorinţe, dar mai ales neîmpliniri. Fiecare are drama ei personală, evident, imperfect disimulată, astfel că între ele se iscă mici conflicte. Adevărul trebuie să iasă la iveală, că doar de asta s-au întîlnit. Cu toate acestea, prietenia lor este tot ce contează.
joi, 17 decembrie 2009
O melodie pe zi...
Eddie Vedder înseamnă Pearl Jam. You are e melodia cu clipul aferent ataşat. Mesajul nu-l înţeleg în totalitate, în schimb clipul e SF. Nu apreciez SF-ul decît ca imagine. Doar ascultaţi...
miercuri, 16 decembrie 2009
Iarna nu-i ca vara…
E decembrie. Acea lună a anului care se derulează rapid, se fac planuri pentru Sărbători, se cumpără cadouri pentru cei dragi, se trage linie într-un fel sau altul. Ne reorientăm atenţia, intenţiile. Suntem variabili în acţiunile noastre. Dacă stăm ne stă norocul.Prima ninsoare s-a aşternut peste oraş. Asta ca să-i reducă pînă la limita de avarie funcţionalitatea. Traficul se desfăşoară greoi şi, dacă privesc mai bine, e chiar blocat. Cod roşu de nemişcare. Noi, călătorii ne putem mişca, doar aşa de pe un picior pe altul ca să ne repoziţionăm greutatea. Metroul e mai vioi, dar peroanele sunt neîncăpătoare şi tot rămâi înţepenit între două magistrale. Dacă ai noroc de o vecinătate feminină în “trafic” ai timp nu numai de o conversaţie, ba chiar şi de un SMS.
Zilele trecute o doamnă cu spirit de aventură mi-a spus că visul ei e să-şi petreacă Revelionul pe o plajă însorită, mai precis în Australia. Acolo e cald, poate face plajă... în fine, din motive de temperatură ridicată şi ambient. Revelion pe plajă în c_r_l gol. O fi fost doamna în perioada de ovulaţie de visează dînsa la Australia. Treaba ei. Eu mă mulţumesc şi cu scoicile de la Constanţa.
Decembrie, frig, zăpadă, cadouri, sărbători, revelion, prime, vacanţă sunt repere de iarnă. Căldură, curcubeu, vacanţă, soare... sunt repere ale verii.
Indiferent de anotimp, fus orar sau activitate oamenii care se cunosc lasă loc de bună ziua!
duminică, 13 decembrie 2009
Trandafirul galben... în variantă japoneză
A înflorit pe 12 decembrie iar imaginea este puţin filtrată.sâmbătă, 12 decembrie 2009
"Noduri italiene"
Cravată, eşarfă, papion. Aparent banal, accesoriul are rostul său: întregeşte ţinuta şi, evident, oferă personalitate purtătorului. Leagă cumva componentele vestimentare, e liant între cămaşă şi acea parte fragilă estetic din anatomia modelului (de gît e vorba).Vârsta e cea care dă tonul purtării unuia sau altuia dintre accesorii. Vîrsta are preferinţele ei estetice. Nu ştiu dacă papionul se potriveşte tinerilor.
Cravata, ieşită oarecum din tipare, nu obligă prin estetica ei ca modelul să fie tînăr sau mai vârstnic. Exclusiv masculină are, prin excepţie, chiar purtători de gen feminin, cei drept, femele adolescente rebele.
La fel se întîmplă şi cu eşarfa, în plus ea acoperă acele pliuri inestetice ale gîtului datorate vârstei. Au un farmec aparte, oricare ar fi vîrsta sau genul personajului şi motivul pentru care acesta poartă eşarfă. Ibrahim Rugova, preşedinte al republicii Kosovo pentru o bună perioadă de timp, aprecia în mod deosebit eşarfa. Încolăcită în jurul gîtului, aceasta acoperea gulerul cămăşii, era deasupra vestei, dar sub haină, ca o bijuterie.
Mergeţi la Muzeul Naţional de Artă al României (aripa dinspre strada Ştirbei Vodă) şi veţi admira, de la modele vestimentare din vechime - Ludovic al XIV-lea (vezi foto) - pînă la recente creaţii Gucci sau Yves Saint Lorent.
Pentru cei interesaţi sunt prezentate afişe, deasupra exponatelor, cu informaţii de documentare (scurt istoric, ani, nume, adrese de site-uri, etc).
Ca o simplă observaţie: o doamnă din personalul muzeului vă urmăreşte discret, şi nu ca un ghid care oferă informaţii vizitatorului, ci ca un simplu spectator. Probabil din motive de securitate. Unele obiecte sunt expuse liber în afara vitrinelor de protecţie.
Zmeul turcesc, de Tudor Arghezi
Doamna sau Domnişoara îşi face un zmeu turcesc: o revistă, o gazetă. Se joacă o dată pe săptămână şi trei zile întregi din şapte, şi încă patru jumătăţi de zi se osteneşte să-l înnalţe.Ah, Doamne, Dumnezeule, cîtă activitate şi bătaie de cap dedesubtul cosiţei alternate între roşcovan şi negru. Doamna nu mai poate de muncă, şi duminica e literalmente zdrobită. Peniţele lucrează, foarfeca taie, guma lipeşte. Al dracului meşteşug! Vrei să spui ceva şi nu apare, te străduieşti o săptămînă şi de-abia cade în palmă o coacăză neagră caprină. Credeai că tiparul vine orişicui, ca un şoşon. Ce-i de făcut?
De mătură eşti dezgustată, bucătăria... quelle horreur! Educaţia cornului îmbucat pe o felie de salam a stabilit un regim de gospodărie pe un colţ de masă şi jurnal. Rufele nu aduc supărare pentru că se poartă bine şi patru săptămîni, şi nu supără nici exteriorul, salvat de un ghiozdan cu acte. Ca doamnă emancipată, trebuie să te afli în treabă, într-o treabă cu acte, cu ghiozdan şi cu zmeu turcesc, cu gazetă.
Foaia ţi se pare, desigur, că slujeşte la ceva. Faptul că iese , te aduce să crezi că faci evenimente repetate. Doamna face gazetărie, ar fi putut să facă poezie: are însă chemare pentru politic şi social, pentru social şi feminist. Cîteva grupări de cucoane nu tocmai de prima frumuseţe, nici de o ireproşabilă frăgezime, s-au hotărît să nu mai ţie nici căţei, nici pisici de niciun gen, nici de genul cotoi; să n-aibă colivii cu canari, să nu facă aquarelă. Atunci? Să mîntuiască fetele şi cucoanele frumoase scăpîndu-le de tot ce le place acestor Eve sprintene mai mult, bărbatul, amantul, baia şi dansul. Să le explice preferinţele vîrstelor viitoare şi să le determine să devie din timp conştiente. În locul unei pălării cu zbenghi să puie o ciupercă, fusta de dedesubt să atîrne, fusta de deasupra să n-aibă nasturi şi copci şi să se încheie cu ace, ceafa să poarte decorative pensulări uleioase, prelungite peste guler, şi mătreaţă; unghiile să fie înnegurate, ochiul să aibă în colţul ploapelor puţin pilaf şi toată economia înfăţişării să dea dovada aderenţii la lucruri serioase ale ghiozdanului dus de ureche. Să aibă suluri subsoară, planuri, proiecte, şi în toate buzunarele hîrtii.
Babele mari mergeau odată cu babele mari şi babele mici se orînduiau în cîrduri de babe mici, pe clanuri de sensibilităţi. Doamna era căprar într-un sistem cu babe mici, şi toate se manifestau la tipar. Plină tehnicitate: manuscrise, poştă, corectură, a doua corectură, a treia corectură, bun de tipar, revizie, noţiuni de corp, corp opt, corp zece, aldin şi cursive, clişeu, colaborări, redacţie, administraţie: Ah! ce acţiune! La nouă doamna era la tipografie, la unsprezece la redacţie, la douăsprezece şi jumătate vedea pagina, la patru trăgea, la şapte expedia şi avea nervi. Unde e doamna? E la datorie…
Ideea mergea încet, însă mergea. O damă hermafrodit se făcuse birjar în California: Ce success! O domnişoară venerabilă se alesese deputat în Irlanda: Ce jubilee! Brr! Dar se produce şi ceea ce e detestabil: o femeie nesimţitoare dete naştere la şase copii. Mă rog, o femelă care nu-şi merită sexul. E jignitor că mai consimt femeile să facă, după descoperirea drepturilor.
Să iei, auzi mata? Un bărbat. Să te ia el acasă. Să te ducă să te ţie cu el în patru ochi într-o odaie. Să nu se ştie la club ce ţi se întîmplă în momentul dispariţiei şi numai să se bănuiască, să nu fie martori de la cerc, să trăieşti izolată o noapte întreagă, nopţi întregi. Inconştienţa, inconştienţei! Să te întîlnească doamnele babe, să te cerceteze şi să audă răspunsul monstruos că a fost bine şi că e din ce în ce mai bine. Femeia trebuie educată şi înarmată împotriva propriilor ei defecţiuni.
Sexul e o iluzie amară, el nu durează pînă la vîrsta drepturilor cucerite. Mai bine renunţăm şi ne ocupăm de o foaie săptămînală. La urma urmei, ce este sex? Ce-i dragostea împărtăşită? Eu, doamnă, nu ştiu. Am fost şi eu tînără, negreşit, cu toate că de! Nu covîrşitor de ispititoare – dar n-am făcut ce aud că se petrece. Eu discutam despre existenţa lui Dumnezeu şi nu-mi pierdeam sîngele rece. Dacă un amic voia să mă inducă într-un hipnotism sexual, eu îl întrebam la ce croitor şi-a făcut jacheta, cît a dat pe covor, cîtă chirie plăteşte şi ce a citit din Jules Michelet. Înţelegi bine că nu era încurajator. Am văzut tineri politicoşi, sculîndu-se brusc în picioare, dregîndu-şi cravata şi aprinzîndu-şi o ţigară pentru că îşi aduceau aminte subit de o treabă uitată.
Bărbatul ideal nici nu pleacă, nici nu insistă şi rămîne tovarăş de doamnă babă cerebrală.
Mîine iese zmeul ei turcesc. Să vezi ce gravă e doamna şi iarăş ce ocupată. Trei sferturi de săptămînă nu primeşte pe nimeni pentru că „scrie”. Această îndeletnicire nu poate să fie ţinută secret, dimpotrivă. Lumea trebuie să afle ce face doamna, ca să explice de ce-i lipseşte timpul cu desăvîrşire. Face gazeta! Ai auzit? Repet, face gazeta. Ce crezi, că atît de uşor se face o gazetă? Vrei să vorbeşti de domnul Titulescu: feminismul îl preferă tuturor bărbaţilor politici, din pricina scînteietoarei sale inteligenţe. Vrei să spui că domnul Titulescu s-a întors de la Paris. Să spui scris şi tipărit că s-a întors. Începi de treizeci de ori şi strici treizeci de foi de hîrtie şi încă te gîndeşti la a şaptesprezecea redactare, cu mîna la o frunte plină de idei mari, dar goală de cinci cuvinte din care unul a venit. Munca noastră gazetărească e grea, vorbeşte doamna.
Odată şi odată, doamna, scoţîndu-şi gazeta, nu şi-a explicat că, ieşite din tipografie şi trecute prin poştă, pachetele se reconstituiau intacte, şi că sublimul efort de amestecare a cernelei cu hîrtia nu avea nicio însemnătate. Adevărul mergea încet, e ştiut, dar cîteodată el mergea mult prea încet, şi dacă te uiţi bine, parcă nici nu se mişcă. Sunt adevăruri mototolite şi zăcute, adevăruri, să mă ierţi, plăcinţi. Şi nimic nu mai putea să le repare, nici roşul de buze, nici cărămiziul de pomete, nici pila de unghii, nici pantoful, nici taiorul, nimic.
De mătură eşti dezgustată, bucătăria... quelle horreur! Educaţia cornului îmbucat pe o felie de salam a stabilit un regim de gospodărie pe un colţ de masă şi jurnal. Rufele nu aduc supărare pentru că se poartă bine şi patru săptămîni, şi nu supără nici exteriorul, salvat de un ghiozdan cu acte. Ca doamnă emancipată, trebuie să te afli în treabă, într-o treabă cu acte, cu ghiozdan şi cu zmeu turcesc, cu gazetă.
Foaia ţi se pare, desigur, că slujeşte la ceva. Faptul că iese , te aduce să crezi că faci evenimente repetate. Doamna face gazetărie, ar fi putut să facă poezie: are însă chemare pentru politic şi social, pentru social şi feminist. Cîteva grupări de cucoane nu tocmai de prima frumuseţe, nici de o ireproşabilă frăgezime, s-au hotărît să nu mai ţie nici căţei, nici pisici de niciun gen, nici de genul cotoi; să n-aibă colivii cu canari, să nu facă aquarelă. Atunci? Să mîntuiască fetele şi cucoanele frumoase scăpîndu-le de tot ce le place acestor Eve sprintene mai mult, bărbatul, amantul, baia şi dansul. Să le explice preferinţele vîrstelor viitoare şi să le determine să devie din timp conştiente. În locul unei pălării cu zbenghi să puie o ciupercă, fusta de dedesubt să atîrne, fusta de deasupra să n-aibă nasturi şi copci şi să se încheie cu ace, ceafa să poarte decorative pensulări uleioase, prelungite peste guler, şi mătreaţă; unghiile să fie înnegurate, ochiul să aibă în colţul ploapelor puţin pilaf şi toată economia înfăţişării să dea dovada aderenţii la lucruri serioase ale ghiozdanului dus de ureche. Să aibă suluri subsoară, planuri, proiecte, şi în toate buzunarele hîrtii.
Babele mari mergeau odată cu babele mari şi babele mici se orînduiau în cîrduri de babe mici, pe clanuri de sensibilităţi. Doamna era căprar într-un sistem cu babe mici, şi toate se manifestau la tipar. Plină tehnicitate: manuscrise, poştă, corectură, a doua corectură, a treia corectură, bun de tipar, revizie, noţiuni de corp, corp opt, corp zece, aldin şi cursive, clişeu, colaborări, redacţie, administraţie: Ah! ce acţiune! La nouă doamna era la tipografie, la unsprezece la redacţie, la douăsprezece şi jumătate vedea pagina, la patru trăgea, la şapte expedia şi avea nervi. Unde e doamna? E la datorie…
Ideea mergea încet, însă mergea. O damă hermafrodit se făcuse birjar în California: Ce success! O domnişoară venerabilă se alesese deputat în Irlanda: Ce jubilee! Brr! Dar se produce şi ceea ce e detestabil: o femeie nesimţitoare dete naştere la şase copii. Mă rog, o femelă care nu-şi merită sexul. E jignitor că mai consimt femeile să facă, după descoperirea drepturilor.
Să iei, auzi mata? Un bărbat. Să te ia el acasă. Să te ducă să te ţie cu el în patru ochi într-o odaie. Să nu se ştie la club ce ţi se întîmplă în momentul dispariţiei şi numai să se bănuiască, să nu fie martori de la cerc, să trăieşti izolată o noapte întreagă, nopţi întregi. Inconştienţa, inconştienţei! Să te întîlnească doamnele babe, să te cerceteze şi să audă răspunsul monstruos că a fost bine şi că e din ce în ce mai bine. Femeia trebuie educată şi înarmată împotriva propriilor ei defecţiuni.
Sexul e o iluzie amară, el nu durează pînă la vîrsta drepturilor cucerite. Mai bine renunţăm şi ne ocupăm de o foaie săptămînală. La urma urmei, ce este sex? Ce-i dragostea împărtăşită? Eu, doamnă, nu ştiu. Am fost şi eu tînără, negreşit, cu toate că de! Nu covîrşitor de ispititoare – dar n-am făcut ce aud că se petrece. Eu discutam despre existenţa lui Dumnezeu şi nu-mi pierdeam sîngele rece. Dacă un amic voia să mă inducă într-un hipnotism sexual, eu îl întrebam la ce croitor şi-a făcut jacheta, cît a dat pe covor, cîtă chirie plăteşte şi ce a citit din Jules Michelet. Înţelegi bine că nu era încurajator. Am văzut tineri politicoşi, sculîndu-se brusc în picioare, dregîndu-şi cravata şi aprinzîndu-şi o ţigară pentru că îşi aduceau aminte subit de o treabă uitată.
Bărbatul ideal nici nu pleacă, nici nu insistă şi rămîne tovarăş de doamnă babă cerebrală.
Mîine iese zmeul ei turcesc. Să vezi ce gravă e doamna şi iarăş ce ocupată. Trei sferturi de săptămînă nu primeşte pe nimeni pentru că „scrie”. Această îndeletnicire nu poate să fie ţinută secret, dimpotrivă. Lumea trebuie să afle ce face doamna, ca să explice de ce-i lipseşte timpul cu desăvîrşire. Face gazeta! Ai auzit? Repet, face gazeta. Ce crezi, că atît de uşor se face o gazetă? Vrei să vorbeşti de domnul Titulescu: feminismul îl preferă tuturor bărbaţilor politici, din pricina scînteietoarei sale inteligenţe. Vrei să spui că domnul Titulescu s-a întors de la Paris. Să spui scris şi tipărit că s-a întors. Începi de treizeci de ori şi strici treizeci de foi de hîrtie şi încă te gîndeşti la a şaptesprezecea redactare, cu mîna la o frunte plină de idei mari, dar goală de cinci cuvinte din care unul a venit. Munca noastră gazetărească e grea, vorbeşte doamna.
Odată şi odată, doamna, scoţîndu-şi gazeta, nu şi-a explicat că, ieşite din tipografie şi trecute prin poştă, pachetele se reconstituiau intacte, şi că sublimul efort de amestecare a cernelei cu hîrtia nu avea nicio însemnătate. Adevărul mergea încet, e ştiut, dar cîteodată el mergea mult prea încet, şi dacă te uiţi bine, parcă nici nu se mişcă. Sunt adevăruri mototolite şi zăcute, adevăruri, să mă ierţi, plăcinţi. Şi nimic nu mai putea să le repare, nici roşul de buze, nici cărămiziul de pomete, nici pila de unghii, nici pantoful, nici taiorul, nimic.
Apărut în Adevărul literar şi artistic, 5 noiembrie 1933,
şi este cuprins în volumul Pamflete, ed. Minerva, 1979
şi este cuprins în volumul Pamflete, ed. Minerva, 1979
vineri, 11 decembrie 2009
joi, 10 decembrie 2009
11 decembrie, zi de bucurie
Mâine e o zi aparte, tribunalul din Răcari, sub jurisdicţia căruia se află localitatea Mereni, va decide asupra unei proprietăţi care mă interesează, nu atât locul, cât spaţiul acela familiar şi, evident, tot ce înseamnă asta. O voi prelua în “parteneriat”cu un verişor, fifty-fifty, cum s-ar spune, dar nu asta contează, dimensiunea, mărimea, măsurile, vecinătăţile... Locul ăla e al meu de drept, prin descendenţă. Aparţin spaţiului, sunt de acolo. Cu toate acestea, am nevoie şi de o decizie a tribunalui! Ca să ce? Să-mi legalizez amintirile... Sunt ale mele! Ioana e a mea! Draga de ea... Înnegurată zi, 13 iunie 2005, senină, 11 decembrie 2009.
miercuri, 9 decembrie 2009
luni, 7 decembrie 2009
sâmbătă, 5 decembrie 2009
Adversarii, de Tudor Arghezi
Blînzi, de o timiditate naturală, ei căptuşeau, ascunşi, podina şi pereţii, încuibaţi în grinzi, strecuraţi în cărţi. Oul lor tăinuit aştepta în scoarţele unui Homer căldura trebuincioasă clocirii desăvîrşite. Ei aveau să se rezolve cîndva în ploşniţe ca să străbată uscatul, şi-n molii ca să se ridice pe aripi pulverulente pînă la Sfîntul Spirit, care li s-a înfăţişat ca un porumb alb, împăiat cu vată, deasupra bibliotecii.
Către seară, omul ostenit, se aşează, calm, în jilţ, visînd un cîntec cu stihuri de rugă. Mîţa lui plecase, cîinele murise. Ploua. Fantoma imaginilor familiare pribegea prin odaie, ca o spumă alburie de fum transparent de tutun. Tăcuse şi flaşneta uliţii reci, cu trotuarele de catran şi ulei. Singur bombănitul ursuz al unui beţiv sprijinit de zăbrelele porţii mai putea fi auzit, rupt din gura lui greoaie de mîzgă, ca o voce de tobă.
În depărtările îngheţate închipuirea muncitorului căuta făptura omului viitor, victorios, acoperit acum cu platoşe lucii şi pieptare de zimţi, purtător de arme şi speranţe noi. Ochiul lui, plăsmuitor de fiinţe depline, se bucura de prefacerea omenirii în legea puterii şi a datoriei. Prin foc şi tăiş, el le vedea regenerate, mînate de o voinţă întreagă, stăpîne pe destinul lor prins ca o sabie de şoldul viguros. Vor înceta, în sfîrşit, să se mai arate viciile de trîndăvie ale neamurilor putrede şi gălăgioase. O tinereţe, neobişnuită nici gîndirii, va străluci în ochii popoarelor şi urmaşii vor fi chemaţi să zămislească veacurile cele mai grele şi mai mari...
Un păduche însă, pe furiş, se ivi să-şi reclame dreptul la aristocraţie, şi, după el, păduchele următor. Şi puii lor, şi rudele lor. Înnăbuşindu-şi duhoarea, ei înnaintară, siguri de inutilitatea prudenţei la un ceas atît de înnoptat. Iată-i suind pe încălţăminte. Asaltul larvelor infecte, corcite din întuneric şi urzeală, începu. Varietăţi contradictorii se găsiră strînse într-o logică alianţă. Instinctul îl împinge către cap, adversarul neiertător al păduchelui orgolios dar modest. Urcuşul accidental începe să fie populat. Ura!
Dar ochiul muncitorului e deschis. El măsoară efortul bestiolei şi aşteaptă cîrdul să ajungă mai sus...
Veniţi, gingaşi paraziţi, pe care timpurile eroice va favorizează. Păianjeni cu braţele imense, cloporte, gîngănii cu sute de picioare agile, ieşiţi din găuri, populaţi odaia şi începeţi! Omul din jilţ ar putea să vă strivească subt tălpile lui grele.
Către seară, omul ostenit, se aşează, calm, în jilţ, visînd un cîntec cu stihuri de rugă. Mîţa lui plecase, cîinele murise. Ploua. Fantoma imaginilor familiare pribegea prin odaie, ca o spumă alburie de fum transparent de tutun. Tăcuse şi flaşneta uliţii reci, cu trotuarele de catran şi ulei. Singur bombănitul ursuz al unui beţiv sprijinit de zăbrelele porţii mai putea fi auzit, rupt din gura lui greoaie de mîzgă, ca o voce de tobă.
În depărtările îngheţate închipuirea muncitorului căuta făptura omului viitor, victorios, acoperit acum cu platoşe lucii şi pieptare de zimţi, purtător de arme şi speranţe noi. Ochiul lui, plăsmuitor de fiinţe depline, se bucura de prefacerea omenirii în legea puterii şi a datoriei. Prin foc şi tăiş, el le vedea regenerate, mînate de o voinţă întreagă, stăpîne pe destinul lor prins ca o sabie de şoldul viguros. Vor înceta, în sfîrşit, să se mai arate viciile de trîndăvie ale neamurilor putrede şi gălăgioase. O tinereţe, neobişnuită nici gîndirii, va străluci în ochii popoarelor şi urmaşii vor fi chemaţi să zămislească veacurile cele mai grele şi mai mari...
Un păduche însă, pe furiş, se ivi să-şi reclame dreptul la aristocraţie, şi, după el, păduchele următor. Şi puii lor, şi rudele lor. Înnăbuşindu-şi duhoarea, ei înnaintară, siguri de inutilitatea prudenţei la un ceas atît de înnoptat. Iată-i suind pe încălţăminte. Asaltul larvelor infecte, corcite din întuneric şi urzeală, începu. Varietăţi contradictorii se găsiră strînse într-o logică alianţă. Instinctul îl împinge către cap, adversarul neiertător al păduchelui orgolios dar modest. Urcuşul accidental începe să fie populat. Ura!
Dar ochiul muncitorului e deschis. El măsoară efortul bestiolei şi aşteaptă cîrdul să ajungă mai sus...
Veniţi, gingaşi paraziţi, pe care timpurile eroice va favorizează. Păianjeni cu braţele imense, cloporte, gîngănii cu sute de picioare agile, ieşiţi din găuri, populaţi odaia şi începeţi! Omul din jilţ ar putea să vă strivească subt tălpile lui grele.
Apărut în Cronica, 3 ianuarie 1916
şi este cuprins în volumul Pamflete
vineri, 4 decembrie 2009
O fotografie pe zi...
Ce mai face Sartorialist? Fotografii, ce altceva! Personajul îmi este cunoscut, apare într-o postare mai veche. Ipostaza este aproape identică. Timpul trece, barba modelului creşte. Expresivitatea personajului aduce noutatea. Avem ce vedea la Sartorialist. Călătoreşte şi face fotografii. De această dată alb-negru. Tonalitatea de culoare dă expresie şi viaţă, griul e melancolic oricât ar zâmbi personajul...
marți, 1 decembrie 2009
O melodie pe zi...
Fado portuguesa e muzica, Guitarrada se cheamă melodia. Concert Mariza la Londra. Să ascultăm ce cântă şi alţii. De ce nu? Are ritm.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)