Toamna 2

Toamna

Vara 3

Vara 2

Vara

sâmbătă, 12 decembrie 2009

"Noduri italiene"

Cravată, eşarfă, papion. Aparent banal, accesoriul are rostul său: întregeşte ţinuta şi, evident, oferă personalitate purtătorului. Leagă cumva componentele vestimentare, e liant între cămaşă şi acea parte fragilă estetic din anatomia modelului (de gît e vorba).
Vârsta e cea care dă tonul purtării unuia sau altuia dintre accesorii. Vîrsta are preferinţele ei estetice. Nu ştiu dacă papionul se potriveşte tinerilor.
Cravata, ieşită oarecum din tipare, nu obligă prin estetica ei ca modelul să fie tînăr sau mai vârstnic. Exclusiv masculină are, prin excepţie, chiar purtători de gen feminin, cei drept, femele adolescente rebele.
La fel se întîmplă şi cu eşarfa, în plus ea acoperă acele pliuri inestetice ale gîtului datorate vârstei. Au un farmec aparte, oricare ar fi vîrsta sau genul personajului şi motivul pentru care acesta poartă eşarfă. Ibrahim Rugova, preşedinte al republicii Kosovo pentru o bună perioadă de timp, aprecia în mod deosebit eşarfa. Încolăcită în jurul gîtului, aceasta acoperea gulerul cămăşii, era deasupra vestei, dar sub haină, ca o bijuterie.
Mergeţi la Muzeul Naţional de Artă al României (aripa dinspre strada Ştirbei Vodă) şi veţi admira, de la modele vestimentare din vechime - Ludovic al XIV-lea (vezi foto) - pînă la recente creaţii Gucci sau Yves Saint Lorent.
Pentru cei interesaţi sunt prezentate afişe, deasupra exponatelor, cu informaţii de documentare (scurt istoric, ani, nume, adrese de site-uri, etc).
Ca o simplă observaţie: o doamnă din personalul muzeului vă urmăreşte discret, şi nu ca un ghid care oferă informaţii vizitatorului, ci ca un simplu spectator. Probabil din motive de securitate. Unele obiecte sunt expuse liber în afara vitrinelor de protecţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu